Portul Constanța – o Mecca a oamenilor de afaceri

639
Portul Constanța este obiectiv de pelerinaj… economic. Ani la rând a primit vizite peste vizite. Oameni de afaceri americani, chinezi, japonezi, arabi, azeri, georgieni, turci, austrieci, italieni, olandezi au vrut să vadă cu ochii lor cel mai mare port de la Marea Neagră. Au luat pulsul, s-au interesat de facilitățile oferite, de tarife, de trafic, au fost plimbați de gazde, cu vaporașul, prin acvatoriu. Efectul celor mai multe dintre aceste vizite este creșterea notorietății portului Constanța. Afacerile prea puțin s-au legat. De ce? Aceasta este întrebarea la care ar trebui să răspundă administrația portuară, pentru că ea este direct interesată să atragă capitalul străin și traficul de mărfuri în zonele portuare virgine, dar și în cele în care activitatea a intrat în letargie.
Ieri, portul românesc a primit, din nou, oaspeți străini. Este vorba de o delegație de oameni de afaceri spanioli, condusă de Manuel Rossell, președintele grupului Rossell, și de Santiago Bassols, director al zonei de activități logistice din Barcelona. În cadrul întâlnirii cu directorul general al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța, Constantin Matei, spaniolii au solicitat informații despre posibilitățile de investiții în terminalele specializate ale portului Constanța și despre perspectivele extinderii acestuia. Ei și-au exprimat interesul pentru potențialul turistic al portului Constanța, în vederea includerii acestuia în programul navelor de pasageri.
La această oră, capitalul spaniol este reprezentat în portul românesc de către producătorul de ciment "Ceminter". Anul trecut, acesta a achiziționat pachetul majoritar de acțiuni al companiei de operare portuară "Decirom" și a lansat lucrările de investiții la un nou terminal de ciment în portul Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.4181 secunde