Premierul Boc critică incompetența consultanților pe proiecte europene

497
Premierul Emil Boc sesizează o problemă românească veche de când a fost disponibil primul eurocent structural: pregătirea inferioară a funcționarilor și consultanților angajați să ajute la scrierea pro-iectelor pentru fonduri structurale.
"Din cauza birocrației excesive și comodității unor funcționari, au fost respinse dosare depuse pentru accesarea fondurilor structurale chiar și pentru o virgulă", a declarat premierul Boc.
Cu această ocazie, IMM-urile constănțene îi urează primului ministru un călduros "Bine ai venit acum trei ani!".
Firmele locale cunosc prea bine ce înseamnă incompetența funcționarilor publici, fiind obișnuite să se întoarcă la Oficiului Teritorial pentru IMM-uri și Cooperație (OTIMMC) cu proiectele în brațe, refuzate la București din cauza unor ștampile puse greșit de secretare plictisite.
Premierul Boc a mai precizat că, în ultimii doi ani, au fost accesate fonduri europene de numai 176 milioane euro, în mare parte și din cauza numărului mare de acte pe care firmele trebuie să le depună pentru a contracta banii de la UE.
În mod logic, cu cât e nevoie de mai multe documente (și, implicit, de semnături și ștampile), cu atât riscul de a greși crește.
"Am simplificat pașii necesari firmelor pentru a depune dosarele, de la 29 la numai 6 acte. Măsura va fi extinsă și la restul programelor sectoriale. Avem în lucru și un cod al procedurilor administrative. Firmele plătesc 540 de taxe și impozite, iar costurile de colectare și administrare sunt mai mari decât banii colectați", a declarat Emil Boc.
Alte vești bune pentru firme sunt renunțarea la impozitul pe profitul reinvestit, din semestrul doi, finanțarea cu 50% a costurilor de calificarea și recalificare a șomerilor și menținerea cotei unice de impozitare, de 16%.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7446 secunde