Prețul aurului se îndreaptă spre cea mai mare creștere lunară după august 2011

424
< 1 min citire
Prețul aurului se îndreaptă spre cea mai mare creștere lunară după cea înregistrată în august 2011, susținut de problemele economice din Europa și SUA care măresc probabilitatea revenirii cotațiilor spre recordul de aproape 1.900 dolari pe uncie atins anul trecut, transmite Reuters.
Interesul pentru plasamentele în aur de la sfârșitul lui ianuarie contrastează cu situația din decembrie, când prețurile au scăzut cu peste 10%, cel mai amplu declin lunar consemnat după prăbușirea băncii Lehman Brothers.
La ora 15:23 GMT, aurul era tranzacționat în creștere cu 0,8%, la 1.742,59 dolari uncia, după un vârf de 1.747,39 dolari uncia atins în timpul tranzacțiilor, cel mai ridicat nivel după jumătatea lui decembrie și în urcare cu circa 11% pe parcursul acestei luni.
Cererea este susținută de informații sub așteptări privind încrederea americanilor în economia SUA, temeri că Portugalia ar putea urma un parcurs asemănător cu cel al Greciei, dar și de așteptările unei evoluții economice slabe a zonei euro în primul trimestru.
Cotația aurului a coborât în ultimele câteva luni de la un nivel record de 1.920,3 dolari uncia atins în septembrie anul trecut, iar investitorii se întreabă dacă tendința ascendentă din ultimii 11 ani a luat sau nu sfârșit.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0461 secunde