Prețul petrolului sfidează, din nou, omenirea

Prețul țițeiului este un cal nărăvaș, scăpat din țarc. Pare că nimic nu reușește să-l țină în frâu. În zadar Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) încearcă să-l calmeze, anunțând, din când în când, o nouă creștere a livrărilor, cu 300.000 de barili pe zi. Nu mai are puterea din anii ´70 - ´90, când doar încruntându-se la economia mondială dezlănțuia criza.

Producția de țiței a lumii a crescut cu 30,5% în ultimii 10 ani, de la o medie de 64,72 milioane de barili pe zi, în 1997, la 84,47 milioane în trimestrul II al anului 2007. Dar, în ciuda faptului că au sporit livrările, ponderea celor 12 state membre OPEC pe piața lumii a scăzut de la 42% (27,170 milioane de barili pe zi în 1997) la 40,9% (34,5 milioane de barili pe zi în 2007).

Au apărut jucători importanți de care economia mondială este obligată să țină tot mai mult seama. Statele fostei URSS aveau o contribuție de 6,88 milioane de barili pe zi, în 1997, și o pondere de 10,6%. Ele au ajuns la o cotă de piață de 14,9%, cu o producție de 12,6 milioane de barili pe zi. Producția OECD a crescut, și ea, în decursul ultimului deceniu, de la 18 la 21,49 milioane de barili pe zi, în principal prin contribuția SUA, Mexicului, Norvegiei și Marii Britanii. Dar ponderea sa a coborât de la 27,8% la 25,4%.

Existența mai multor poli de putere în lumea petrolului nu a adus mai multă stabilitate în domeniul prețurilor. Dimpotrivă, unicul lucru previzibil este creșterea lor. Cotațiile bursiere au avut un singur sens în acest an: sus – sus, cât mai sus. De la 50 de dolari, la începutul anului, barilul a ajuns să fie licitat la 94, 96, 98 dolari. Presiunea pragului de 100 de dolari se simte deja pe creștetul economiei mondiale și lumea se întreabă, cu spaimă, ce este dincolo de el.

Cine este vinovat de furia prețului petrolier? Lumea întreagă arată cu degetul spre China, India și fostele țări sovietice. Economiile lor în expansiune au consumuri tot mai mari de țiței. Cererea mondială zilnică de petrol brut a crescut, din 2003 până în 2006, de la o medie de 79,61 la 84,47 milioane de barili. Dar, dacă țările OECD au înregistrat o ușoară scădere a consumului, în schimb, cererea Chinei a crescut cu 36,5% (de la 5,58 la 7,62 milioane de barili), iar cea a fostelor țări sovietice cu 12,5% (de la 3,91 la 4,40 milioane de barili).