"Semnarea Tratatului pentru stabilitate, coordonare și guvernanță în cadrul Uniunii Economice și Monetare certifică angajamentele României de a consolida sustenabilitatea finanțelor publice și de a aplica politici economice prudente și sănătoase, România fiind una dintre puținele țări UE care au adoptat deja de câțiva ani măsuri menționate în Pact, a declarat", ministrul Finanțelor Publice, Bogdan Alexandru Drăgoi.
Tratatul vizează întărirea disciplinei fiscale, având ca principalele elemente:
- poziția bugetară trebuie să fie echilibrată sau în excedent. Această regulă se consideră a fi respectată dacă soldul structural anual respectă obiectivul bugetar pe termen mediu și nu depășește 0,5% din PIB;
- deficitul structural poate avea o valoare mai mare decât cea specificată mai sus, până la maxim 1% din PIB, dacă nivelul datoriei publice este semnificativ sub 60% din PIB și riscurile pentru sustenabilitatea finanțelor publice pe termen lung sunt reduse;
- regula bugetară se introduce prin dispoziții naționale cu forță juridică obligatorie și caracter permanent, de preferință constituționale sau respectiv prin alt nivel care să garanteze respectarea în integralitate în cadrul procesului bugetar național. Regulile menționate trebuie să fie în vigoare în legislația națională în termen de un an de la intrarea în vigoare a Tratatului;
- statele care fac obiectul unei proceduri de deficit excesiv instituie programe de parteneriat bugetar și economic cu caracter obligatoriu, monitorizate de către Comisia Europeană și Consiliul UE;
- părțile la Tratat asigură discutarea ex-ante a reformelor structurale majore pe care intenționează să le adopte și, dacă este cazul, să se coordoneze în acest sens.
Tratatul va intra în vigoare la 1 ianuarie 2013, cu condiția ratificării de către 12 state membre ale zonei euro sau în prima zi a lunii următoare depozitării ultimului instrument de ratificare de al 12-lea stat membru al zonei euro, prima dintre cele două date fiind aleasă.