Producţie industrială, e-Transport, energie. INFO economic

209
1 min citire
Producţie industrială, e-Transport, energie. INFO economic - 1-1719923387.jpg
l Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 0,7% în luna mai a acestui an faţă de luna precedentă, cele mai importante scumpiri fiind înregistrate în industria energetică, unde preţurile au consemnat un avans de 1,2%, informează Institutul Naţional de Statistică. Preţurile consemnate în industria bunurilor de capital au urcat cu 0,7% în mai faţă de aprilie, cele din industria bunurilor intermediare s-au majorat cu 0,3% iar în industria bunurilor de uz curent creşterile de preţ au fost de 0,3%.
l Aplicaţia e-Transport, prin intermediul căreia sunt monitorizate transporturile rutiere pe teritoriul naţional ale bunurilor cu risc fiscal ridicat şi transporturile rutiere internaţionale de bunuri, va fi operaţională până la 15 iulie 2024, informează Ministerul Finanţelor.
În acest context, în perioada 15 iulie - 31 august 2024, aplicaţia este în perioada de testare a parametrilor tehnici astfel încât sancţiunile prevăzute de OUG 41/2022 vor fi aplicate începând cu data de 1 septembrie 2024.
l Electromontaj, în parteneriat cu Koncar Engineering Ltd., a câştigat licitaţia pentru retehnologizarea hidrocentralei Vidraru, una din cele mai mari hidrocentrale din ţară, cu o putere instalată de 220 MW. Hidrocentrala Vidraru, pusă în funcţiune pe 9 decembrie 1966, utilizează potenţialul hidroenergetic al Argeşului pe un sector de 28 km lungime, între Cumpăna şi Oieşti, valorificând o cădere totală de apă de 324 metri. Lacul de acumulare are un volum total de 465 milioane metri cubi, din care 320 milioane mc reprezintă volumul util. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0484 secunde