Prognoza EIU pentru România: creștere economică de 2,5% în 2013

51
Prognoza EIU pentru România: creștere economică de 2,5% în 2013 - bani-1378699975.jpg
Economia românească va înregistra în 2013 o creștere de 2,5%, care reflectă recesiunea persistentă din zona euro, se arată în raportul pe luna septembrie al Economist Intelligence Unit (EIU).

Prognoza din septembrie a EIU este ușor în creștere comparativ cu raportul publicat în luna iulie, care menționa o creștere economică de 2,4% pentru 2013 și o rată medie anuală de sub 4% în perioada 2014-2017. 

România a evitat intrarea în recesiune în 2012, înregistrând o creștere a PIB de 0,7%, iar recuperarea economică ar urma să se consolideze în mod moderat în 2013. După ce zona euro va ieși din recesiune, în 2014, ritmul de creștere se va accelera gradual la o medie anuală de 4% între 2014-2017, dat fiind că PIB-ul este susținut de exporturi și de creșterea cererii interne, se menționează în raport. 

Totuși, potrivit acestuia, guvernul român va întâmpina greutăți în a reduce deficitul bugetar la ținta stabilită de 2,1% din PIB în 2013 dacă nu va trece la tăieri nepopulare ale cheltuielilor publice și dacă nu va restructura companiile de stat, în ciuda perspectivelor de creștere mai pozitive pentru 2013. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 09 Septembrie 2013
Stire din Economie : Euro bate pasul pe loc
Luni, 09 Septembrie 2013
Stire din Economie : Românii, mari amatori de brânzeturi
Pagina a fost generata in 1.2101 secunde