Programul operațional România – Ucraina – Republica Moldova, la final

192
Programul operațional România – Ucraina – Republica Moldova, la final - programuloperational-1540483362.jpg

Articole de la același autor

Programul Operațional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013 a ajuns la final. Închiderea acestuia a fost marcată prin trei conferințe organizate în statele partenere, respectiv la Chișinău și Cernăuți (pe 22 octombrie) și la Suceava (pe 24 octombrie a.c.).

Prin cele 140 de proiecte finanțate prin program, pentru care s-au făcut plăți de aproximativ 107 milioane euro (fonduri europene), s-a investit în infrastructura de transport din zonele de frontieră, în rețelele de energie, în gestionare resurselor de apă și a deșeurilor și în pregătirea pentru situații de urgență. De asemenea, au fost finanțate proiecte care au vizat cooperarea între universități, institute de cercetare și autorități locale sau afaceri, instruiri în scopul reconversiei profesionale, dezvoltarea de soluții pentru modernizarea agriculturii.

O parte dintre proiectele majore de investiții finanțate prin programul trilateral va continua cu finanțare europeană asigurată de noile programe bilaterale, România-Ucraina și România-Republica Moldova, aferente perioadei 2014-2020.

Programul Operațional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013 este finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate și Parteneriat și cofinanțat de statele participante în program. Contribuția Uniunii Europene la program a fost de 126,72 milioane euro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7235 secunde