Programul "Prima Casă". O noutate absolută pentru românii din Diaspora!

150
Programul
Românii din diaspora care au permis de muncă și de ședere vor putea folosi Programul "Prima Casă" pentru construcția unei locuințe, nu doar pentru achiziționarea unei locuințe deja construite, a decis, ieri, Guvernul. Decizia a fost luată în ședința săptămânală a Executivului, prin hotărâre. 


"Un accent care s-a pus, astăzi (n.r. - ieri), este ca acest tip de credit să fie accesibil și pentru cei care doresc să-și construiască o casă, nu cum se practică în mod obișnuit, să-și cumpere un apartament, după logica simplă că românii din străinătate care eventual vor să-și facă o locuință în România preferă să-și facă o casă decât să-și cumpere un apartament într-un bloc existent", a anunțat, la finalul ședinței, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă. 


Până la sfârșitul anului, pentru acest program au fost alocate 25 de milioane de lei. Programul "Prima Casă" a fost lansat în anul 2009. Până în prezent, au fost acordate 123.922 garanții, din care 31% destinate achiziției de imobile construite între anii 2008 și 2013. Valoarea medie a finanțărilor accesate în cadrul programului este de 38.210 euro. 


 Luni, premierul Victor Ponta a declarat că românii din Diaspora care se stabilesc în țară ar putea să nu fie interesați de Programul "Prima Casă", deoarece nu doresc achiziționarea unei locuințe deja existente, ci să își construiască propria locuință, motiv pentru care programul trebuie făcut mai eficient. (Sursa: Mediafax)




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 08 Octombrie 2014
Stire din Economie : DACIA MINI. Când o vom vedea pe șosea
Miercuri, 08 Octombrie 2014
Stire din Economie : Se schimbă numerele de telefon
Miercuri, 08 Octombrie 2014
Stire din Economie : Mai puține gaze rusești către România
Pagina a fost generata in 1.3001 secunde