Proiectul cablului submarin între România și Turcia nu mai e viabil

138

Articole recomandate

Proiectul cablului submarin între România și Turcia nu se va regăsi în viitoarea strategie energetică a României, întrucât turcii nu mai sunt interesați de acest proiect, a declarat, ieri, Corina Popescu, secretar de stat în Ministerul Energiei.

"Nu cred în proiectul cablului submarin și o să vă spun de ce. Nu este o zonă stabilă în momentul de față. În plus, fiind un proiect care implică mai multe țări, trebuie să existe interes din ambele părți. Turcii nu au un interes pentru acest proiect, pentru că ei vor să crească gradul de conectivitate în curent alternativ și nu în curent continuu. Turcia nu cred că va aloca bani pentru acest proiect", a spus Corina Popescu, în cadrul conferinței Focus Energetic.

Potrivit acesteia, proiectul prevedea inclusiv traversarea apelor teritoriale bulgărești, ceea ce l-ar fi făcut și mai greu de realizat. "Acest proiect nu se va regăsi, probabil, în strategia energetică", a completat oficialul ministerial.

Ministerul Energiei elaborează, în prezent, o nouă strategie energetică a României până în perioada 2030, document care va fi gata în luna octombrie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.0197 secunde