Avansul fizic al proiectului Neptun Deep este mai bun decât graficul asumat la început, iar din prima jumătate a anului 2027 ar putea începe efectiv extragerea primei molecule de gaz din Marea Neagră, a anunțat ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
„Avansul fizic al proiectului Neptun Deep este puțin mai bun decât graficul asumat la începutul proiectului. Estimarea mea este că în prima jumătate a anului 2027 vom începe efectiv extragerea primei molecule de gaz din Marea Neagră", a spus ministrul.
Potrivit acestuia, extracția totală anuală în cadrul Neptun Deep va fi de aproximativ opt miliarde metri cubi.
„Este un proiect de patru miliarde de euro investiție, 50% de compania Romgaz, deținută de statul român în proporție de 70%, și de 50% de compania OMV Petrom. Extracția totală anuală va fi de aproximativ opt miliarde metri cubi. Prin acest proiect, România va deveni cel mai mare producător din Uniunea Europeană de gaze naturale, lucru extrem de util și pentru consumatorii casnici, dar și pentru companiile din țara noastră, în special cele care consumă foarte multe gaze naturale, companii din industria petrochimică și cea a îngrășămintelor chimice", a explicat Bogdan Ivan.
Pe 25 martie 2025, OMV Petrom și Romgaz au anunțat începerea forajului pentru dezvoltarea și exploatarea zăcămintelor de gaze naturale Pelican Sud și Domino din perimetrul Neptun Deep, situat la 160 de km în largul Mării Negre. Cele două companii investesc, împreună, până la patru miliarde de euro pentru dezvoltarea proiectului Neptun Deep.