Proiectul Satul Canadian promovează casele din lemn, eficiente energetic

4259
La ieșirea din satul Siminoc, trei case arătoase, din lemn, cu un singur nivel, înconjurate de peluze verzi, au răsărit la marginea drumului. Nu seamănă cu nimic din ceea ce se construiește în România. Așa ceva vezi peste ocean, prin Canada ori SUA.
Cele trei imobile fac parte din proiectul Satul Canadian, inițiat de dezvoltatorul Ben Kubassek, un canadian care, potrivit celor ce îl cunosc, s-a implicat de-a lungul vieții în numeroase acțiuni sociale și umanitare. Începând din 1981, el a construit peste 600 de astfel de case în țara sa.
Kubassek s-a gândit să își extindă afacerea și în România. La Siminoc, a achiziționat 5 hectare de teren, care au fost lotizate. Fiecare parcelă are suprafața între 500 mp și 6.204 mp. Pe cele 47 de parcele ar urma să fie ridicate locuințe moderne, din lemn și edificii sociale, adică un întreg sat. Un sat ca în Canada.
Proiectul a primit sprijinul primarului orașului Murfatlar, George Cojocaru, și al consiliului local, iar primele imobile au fost înălțate deja.
Ieri, în prezența edilului șef, a ambasadorului Canadei, Marta Moszczenska, și a senatorului Nicolae Moga, a avut loc inaugurarea oficială a proiectului.
Satul Canadian este o investiție de 4 milioane de euro, a declarat primarul. Împreună cu alte investiții importante, precum alimentarea cu apă și autostrada București - Constanța, care va trece la 500 m de viitorul ansamblu locativ și care va avea un modul de legătură în apropiere, acest proiect va contribui la dezvoltarea socio-economică a zonei.
Ben Kubassek a declarat că locuințele din acest proiect sunt eficiente energetic, asigurând o reducere de 50% a consumului de energie. Lemnul este tratat și placat astfel încât riscul unui incendiu este foarte mic. Casele sunt rezistente la cutremure - a dat el asigurări - aducând argumentul că lemnul este elastic și rezistă mai bine decât betonul la vibrații, la mișcări.
Alte avantaje sunt confortul ridicat, faptul că exteriorul nu necesită îngrijiri, iar costurile de întreținere sunt mici. Construcția unei case durează circa 6 săptămâni, iar prețul este scăzut. Astfel, o casă de 88 mp, plus terasă acoperită și un spațiu auto de 25 mp, costă 46 euro. O casă de 100 mp, plus garaj de 28 mp și terasă de 7 mp, costă 50 euro. O locuință de 130 mp, cu 2 garaje de 37 mp și o terasă de 15 mp costă 67 euro. În aceste sume nu este inclus TVA. Terenul se plătește separat, prețul pe metrul pătrat fiind de 37 euro.
Casa este garantată pentru 50 de ani, fapt ce ar putea fi considerat un inconvenient. Românii sunt obișnuiți să dureze case zdravene, care să țină 100 – 200 de ani și pe care să le lase moștenire din tată în fiu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3106 secunde