Pulsul economiei

254
Pulsul economiei - pulsuleconomiei-1533822429.jpg

Articole de la același autor

În anul 2018, Ministerul Transporturilor se situează pe locul doi, în România, la absorbția fondurilor europene, după Ministerul Agriculturii. În acest an, Ministerul Transporturilor a absorbit fonduri de 895 milioane de euro și au fost aprobate solicitări pentru proiecte în valoare de un miliard de lei, care au fost depuse la Comisia Europeană. În plus, are pregătite proiecte de infrastructură rutieră și feroviară în valoare de 11 miliarde de euro, care vor fi înaintate Comisiei Europene.

v v v

Ministerul Transporturilor are un plan de redresare financiară și modernizare a companiei Tarom, dublat de creșterea gradului de încărcare a aeronavelor. Se dorește ca în anul 2018, Tarom să intre pe profit. Indicatorii financiari pe primele șase luni ale anului arată că acest lucru este posibil.

v v v

Deoarece Uniunea Europeană nu permite zborurile pe timpul nopții, Tarom și-a propus să dezvolte rute noi, în afara UE, pentru a putea utiliza aparatele de zbor și în afara intervalului nocturn 24 – 6.

v v v

Tarom a semnat contractul pentru închirierea unor aeronave, pe care le va exploata o perioadă de doi-trei ani, până când va putea achiziționa aeronave noi. Pe data de 8 august 2018, consiliul de administrație a mandatat conducerea executivă să deschidă procedura de sondare a pieței, în vederea vânzării flotei de ATR, și să deschidă procedura de închiriere a unor aeronave.

v v v

Cotațiile barilului de petrol sunt în declin. Pe data de 9 august 2018, la ora 15,10 pe contractele futures, bursa din Londra a afișat o cotație de 72,31 dolari pe baril, cu 0,03 dolari, respectiv 0,04% mai mică decât la începutul zilei de tranzacționare.

v v v

În data de 9 august 2018, la ora 15,10, în top 10 al celor mai tranzacționate companii de pe piața de capital, primul loc era ocupat de Banca Transilvania. Se înregistraseră până în acel moment 234 tranzacții, în volum de 2.573.144 acțiuni, în valoare de 5.944.073,98 lei. Prețul pe acțiune era de 2,3150 lei, mai mic cu 0,22% față de momentul deschiderii zilei de tranzacționare. În clasament urmau: OMV Petrom, Fondul Proprietatea, BRD - Groupe Societe Generale, SNGN Transgaz, Mod Life, SIF Oltenia, SNGN Romgaz, Societatea Energetică Electrica și Transelectrica. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 15 Iunie 2018
Stire din Economie : Economia, pe scurt
Vineri, 11 Mai 2018
Stire din Economie : Pulsul economiei
Pagina a fost generata in 0.3507 secunde