Pulsul economiei

215
Pulsul economiei - pulsuleconomiei-1589813762.jpg

Articole de la același autor

Cotațiile barilului de petrol sunt în creștere. Pe data de 18 mai 2020, la ora 14,50 pe contractele futures, bursa din Londra a afișat o cotație de 32,50 dolari pe baril.

x x x

Cifra de afaceri din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor a crescut, pe ansamblu, cu 9,4%, în luna martie 2020, comparativ cu aceeași perioadă din 2019. Rezultatul a fost susținut de evoluția cifrei de afaceri din: serviciile informatice și în tehnologia informației (+25,9%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+9,9%), activitățile de transporturi (+6,5%), activitățile de producție cinematografică, video, programe de televiziune (+6,3%) și din activitățile de comunicații (+0,3%). În primele trei luni din 2020, creșterea a fost de 13,2%, față de perioada de referință din 2019.

x x x

Cifra de afaceri din comerțul angro a crescut pe ansamblu cu 15,0%, în luna martie 2020, comparativ cu același interval de timp din 2019. Evoluția s-a datorat creșterii cifrei de afaceri din comerțul cu ridicata al: produselor agricole brute și al animalelor vii (+43,6%), echipamentului informatic și de telecomunicații (+26,8%), bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+23,7%), produselor alimentare, băuturilor și tutunului (+6,6%). În primele trei luni din 2020, creșterea a fost de 13,7%, față de perioada de referință din 2019.

x x x

Volumul lucrărilor de construcții a crescut cu 29,6%, în luna martie 2020, comparativ cu același interval de timp din 2019. Pe elemente de structură s-au înregistrat creșteri la lucrările de reparații capitale cu 77,9%, lucrările de întreținere și reparații curente cu 71,1% și la lucrările de construcții noi cu 14,8%. Pe obiecte de construcții, volumul lucrărilor de construcții a crescut astfel: construcțiile inginerești cu 56,9%, clădirile rezidențiale cu 17,6% și la clădirile nerezidențiale cu 7,1%.

În primul trimestru din 2020, creșterea a fost de 32,6%, față de perioada de referință din 2019.

x x x

În data de 18 mai 2020, la ora 14,55, în top 10 al celor mai tranzacționate companii de pe piața de capital, primul loc era ocupat de Banca Transilvania. Se înregistraseră până în acel moment 391 tranzacții, în volum 1.866.885 acțiuni, în valoare de 3.574.040,66 lei. Prețul pe acțiune era de 1,8960 lei, mai mare cu 0,00% față de momentul deschiderii zilei de tranzacționare. În clasament urmau: Fondul Proprietatea, Nuclearelectrica, SNGN Romgaz, OMV Petrom, Erste Group Bank, Societatea Energetică Electrica, BRD – Groupe Societe Generale, Teraplast și Transelectrica.

Acțiunile a opt dintre cele zece companii s-au vândut cu prețuri mai mari față de cele de la deschiderea zilei de tranzacționare.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 15 Mai 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Joi, 14 Mai 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Miercuri, 13 Mai 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Joi, 07 Mai 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Miercuri, 06 Mai 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Sâmbătă, 09 Mai 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Pagina a fost generata in 0.6071 secunde