Raiffeisen renunță la comisioanele percepute la rambursarea anticipată a creditelor

327
1 min citire
Raiffeisen Banca pentru Locuințe a anunțat ieri, printr-un comunicat de presă, că, în cazul rambursării anticipate a creditelor și analiza dosarului de credit, nu percepe nici un fel de comision. "Cred că suntem printre puținele bănci care nu percep comisioane pentru analiza dosarelor de credit. Adresându-ne în principal clienților cu venituri mici și medii, este logic ca, permanent, să ne gândim cum să oferim produse cât mai ieftine. De aceea , am decis, ca oricărui client RBL, ce efectuează rambursări anticipate, să nu i se perceapă nici un fel de comision", a declarat Ionuț Costea, președintele Raiffeisen Banca pentru Locuințe.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0281 secunde