Posesorul automobilului din imagine a recurs la un mod inedit de a protesta împotriva societății de asigurări care nu vrea să-l despăgubească pentru accidentul suferit. El și-a scris nemulțumirea chiar pe caroseria mașinii lovite și a parcat-o în apropierea unității asiguratoare. Intenția lui este de a-i face reclamă negativă. Cei ce ar dori să apeleze la serviciile ei vor face calea întoarsă când vor da cu ochii de mesaj.
În primele nouă luni ale anului trecut, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CAS) a înregistrat 8.520 de petiții din partea asiguraților păgubiți. 63,63% din total, respectiv 5.421 de petiții, se refereau la asigurările obligatorii RCA și reprezentau 0,11% din volumul total al contractelor RCA încheiate în acea perioadă.
La asigurările facultative CASCO s-au înregistrat 1.800 petiții, reprezentând 21,13% în total, cu 115,57% mai multe față de aceeași perioada a anului 2011.
Aspectul cel mai frecvent reclamat este neplata despăgubirilor solicitate. De asemenea, s-au constatat probleme de comunicare între asigurați păgubiți și reprezentanții societăților de asigurare.
Până la data de 6.11.2012, din cele 8.520 petiții, un număr de 4.974
(reprezentând 58,38%) au fost soluționate în favoarea reclamanților, 3.510 dintre ele finalizându-se cu plata despăgubirilor solicitate.
În schimb, un număr de 3.486 petiții au fost considerate ca neîntemeiate, din următoarele motive: dinamica accidentelor, așa cum a fost declarată de către părți, nu s-a confirmat prin investigațiile proprii efectuate de către reprezentanții societăților de asigurare sau prin rapoartele de expertiză tehnică efectuate de către experți tehnici extrajudiciari; necunoașterea de către asigurați a condițiilor contractelor de asigurare facultative încheiate; pretenții de despăgubire care depășesc cadrul legal.
La cele 8.520 petiții ale păgubiților se adaugă cele 715 petiții ale unităților reparatoare service.