Reforma fiscală românească ar putea lua Premiul Nobel pentru psihiatrie

Dacă vreți să aflați ce se înțelege prin reforma fiscală românească, vă sfătuiesc să nu căutați definiția în dicționare. Cercetătorii din domeniul științelor economice au studiat-o timp de trei decenii și s-au lăsat păgubași. Este peste puterile lor să o priceapă!

Deunăzi m-am întâlnit cu o cunoștință din tinerețe, medic la Spitalul de nebuni. Din una în alta, discuția a alunecat spre reforma fiscală. 

"Amice, chestiunea asta a fost încadrată în mod greșit în problematica științelor economice, când se vede de la o poștă că ține de domeniul patologiei. Reforma fiscală românească ar trebui nominalizată la Premiul Nobel pentru psihiatrie!" 

x     x     x

În sistemul fiscal românesc, din ultimii 30 de ani, momentele cu adevărat reformiste au fost rare și tocmai de aceea memorabile. În schimb, cele anti-reformiste au fost câtă frunză, câtă iarbă. 

Ideea unei reforme fiscale în România a apărut de pe vremea când ministrul Decebal Traian Remeș a omorât economia prin "politica strângerii șurubului". 

Prima măsură reformistă a fost luată pe timpul Guvernului Isărescu, care a avut curajul să reducă impozitul pe profit de la 38% la 25%  pentru toți agenții economici, respectiv la 5% în cazul exportatorilor.

Dar, tot atunci, TVA a fost aliniată la cota de 19%, lovind în coșul zilnic, iar facilitățile acordate IMM-urilor au fost suspendate. 

Mihai Tănăsescu, ministrul de finanțe din Cabinetul Năstase, a stat cu proiectul reformei fiscale în buzunar timp de patru ani. S-a temut să ia taurul de coarne și să propună o schimbare de esență. În schimb, transportatorii auto s-au pricopsit cu o nouă taxă: rovinieta ministrului Miron Mitrea.

Cabinetul Tăriceanu va intra în istoria fiscalității ca un guvern reformist. În 2005, a introdus cota unică de impozitare a veniturilor și profitului, a desființat creditul fiscal, a dat drumul executării silite a datornicilor, a înăsprit sancțiunile împotriva rău-platnicilor și a incriminat evazionismul. Efectele nu s-au lăsat așteptate. Economia și consumul au primit un impuls, veniturile și profitul au sporit, iar intrările la bugetul statului au crescut.

Guvernele Boc 1, 2 și 3 au extins aplicarea cotei de impozitare de 16% asupra tuturor veniturile românilor. N-au scăpat nici pensiile, nici bonurile de masă și nici drepturile de autor. În premieră, a fost introdus impozitul forfetar (în fapt o modificare a cotei unice de impozitare a profitului), măsură care a dus la desființarea a peste 150.000 de firme mici. Iar majorarea TVA la 24% a fost cireașa de pe tortul anti-reformei fiscale. 

Guvernul Ponta a venit la putere pe valul nemulțumirilor populare, trâmbițând cota de impozitare regresivă a veniturilor, de 16%, 12% și 8%. Din promisiunile sale de reformă fiscală s-au materializat prea puține. În schimb, au fost puse în practică, "cu succes", măsurile antireformiste: majorarea accizei la carburanți, introducerea supraacizei și a impozitului de 1,5% pe construcțiile speciale ("taxa pe stâlpi"), care a blocat investițiile private. 

Guvernele social-democrate Tudose și Dăncilă sunt artizanii așa-zisei revoluții fiscale, prin care: acciza la carburanți a fost majorată, contractele de muncă cu timp parțial au fost supraimpozitate, iar contribuțiile sociale au trecut de la angajatori pe umerii angajaților, simultan cu reducerea la 10% a cotei de impozitare a veniturilor. Ca urmare a acestei acțiuni antireformiste, inflația a explodat, unui număr de 1,2 milioane de salariați le-au fost diminuate salariile și s-a produs aplatizare excesivă a lefurilor. 

Cireașa de pe tortul anti-reformei fiscale a fost OUG 114 adoptată de Guvernul Dăncilă în decembrie 2018, prin care s-a introdus "taxa pe lăcomia băncilor". Efectele au fost devastatoare: leul s-a depreciat, fapt ce a condus la scumpirea importurilor și la o și mai mare depreciere a balanței de plăți externe, piața de capital și piața creditării au suferit lovituri grele, investițiile străine s-au redus, iar inflația a atins cea mai mare creștere din Uniunea Europeană. 

x     x     x

Sub conducerea lui Eugen Teodorovici, Ministerul Finanțelor Publice a devenit extrem de productiv. Modificările și completările la legislația fiscală ies pe bandă rulantă din laboratoarele sale de concepție. Nici nu apucă bieții contribuabili să le citească, să le înțeleagă și să le aplice că vin alte modificări și adăugiri, semn că reforma fiscală românească e vie, viguroasă și tumultoasă ca Dunărea la Cazane. Acum îmi dați dreptate, stimați cititori! Nu-i așa că nu poate fi înlănțuită într-o teorie, într-un concept, această nebunie națională?