Începând cu data de 17 ianuarie 2017, întreprinderea individuală poate avea în obiectul de activitate cel mult 10 clase de activități prevăzute de codul CAEN și poate angaja cel mult 8 salariați, terțe persoane, cu contract individual de muncă încheiat și înregistrat în condițiile legii și poate stabili relații contractuale, în condițiile legii, cu orice persoane fizice și juridice, cu alte întreprinderi individuale, cu PFA sau întreprinderi familiale, pentru efectuarea unei activități economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic.
De la data de 17 ianuarie 2017, întreprinderea familială se constituie printr-un acord de constituire, încheiat de membrii familiei în formă scrisă, ca o condiție de validitate. Acordul de constituire va stipula, sub sancțiunea nulității, datele de identificare ale membrilor familiei și ale reprezentantului desemnat din rândul acestora, condițiile participării, cota procentuală a fiecărui membru la beneficii și la pierderi, raporturile dintre membrii întreprinderii familiale, condițiile de retragere și data întocmirii.
Reprezentantul desemnat prin acordul de constituire va gestiona interesele întreprinderii familiale în temeiul unei procuri speciale, sub forma unui înscris sub semnătură privată. Procura specială se semnează de către toți membrii întreprinderii care au capacitate de exercițiu deplină și reprezentanții legali ai celor cu capacitate de exercițiu restrânsă.
În scopul exercitării activității pentru care a fost autorizată, întreprinderea familială poate stabili relații contractuale, în condițiile legii, cu orice persoane fizice și juridice, cu alte întreprinderi familiale, cu întreprinderi individuale sau cu PFA, pentru efectuarea unei activități economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic. Întreprinderea familială nu poate angaja terțe persoane cu contract de muncă.
Măsurile de mai sus sunt cuprinse în Legea nr. 182/ 2016 pentru aprobarea OUG nr. 44/ 2008 privind desfășurarea activității economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, care a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 828 din 19 octombrie 2016. Legea reglementează; accesul la activitățile economice din economia națională astfel cum sunt prevăzute în Codul CAEN; procedura de înregistrare în registrul comerțului, de autorizare a funcționării și regimul juridic al persoanelor fizice autorizate să desfășoare activități economice, precum și al întreprinderilor individuale și familiale. Actul normativ va intra în vigoare începând cu data de 17 ianuarie 2017.
În cel mult doi ani de la intrarea în vigoare a Legii nr.182/ 2016 persoanele fizice autorizate și întreprinderile individuale care vor avea un număr de activități ce vor depăși noile limitări vor fi obligate să-și modifice obiectul de activitate.
Cu 30 de zile înainte de împlinirea termenului prevăzut, Oficiul Național al Registrului Comerțului va publica pe pagina sa de internet listele cu persoanele fizice autorizate și întreprinderile individuale care nu și-au îndeplinit obligația de modificare a obiectului de activitate. Fiecare oficiu al registrului comerțului va afișa la sediul său lista persoanelor fizice autorizate/ întreprinderilor individuale din circumscripția sa care nu și-au îndeplinit obligația de modificare a obiectului de activitate, în condițiile Legii nr.182/ 2016.
În termen de 60 de zile de la împlinirea termenului prevăzut anterior, oficiul registrului comerțului radiază, din oficiu, persoanele fizice autorizate și întreprinderile individuale care nu și-au îndeplinit obligația de modificare a obiectului de activitate.