Regulament nou pentru reclamaţii la curent şi gaze
Articole de la același autor
Din mâinile lui ies adevărate creații și, totuși, este dezamăgit! „Pantofii româneşti nu mai au căutare”
15 Februarie 2021
Magazine din mall-uri, înfrânte de pandemie. Chiriile mari şi vânzările mici i-au îngenuncheat pe comercianţi
02 Februarie 2021
Agenţii economici, revoltaţi! „Unde parchează clienţii dacă se desfiinţează parcările?”
26 Februarie 2021
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a elaborat un proiect de ordin pentru aprobarea regulamentului privind soluționarea plângerilor împotriva operatorilor de rețea/sistem din sectorul energiei. Potrivit noului regulament, o persoană fizică sau juridică dacă are de reclamat una dintre companiile de distribuţie a gazelor naturale sau a energiei electrice, în primul rând trebuie să adreseze plângerea acesteia. Dacă reclamantul consideră că nu-l mulţumeşte răspunsul primit, în 30 de zile poate depune o nouă cerere, iar în şapte zile compania este obligată să trimită invitaţia de soluţionare, iar în termen de 15 zile de la trimiterea invitaţiei, compania organizează o şedinţă comună cu reclamantul. În cazul în care, una dintre părţi consideră nesatisfăcătoare soluţia găsită, se consideră că plângerea nu a fost soluţionată şi atunci se ajunge la ANRE. Plângerea, cu toate documentele care o susțin, se adresează ANRE în termen de 30 de zile de la ședința care a avut loc cu compania, în urma căreia părțile nu s-au înțeles. La nivelul instituției, se va constitui „Comisia de soluționare a plângerii împotriva operatorului de rețea/sistem din domeniul energiei”, care va fi numită prin decizie a președintelui ANRE și care va trebui să dea un răspuns plângerii în 60 de zile. După ce se întruneşte Comisia, analizează datele şi convoacă cele două părți pentru a le audia, în termen de 20 de zile de la data întregistrării cererii, la sediul ANRE. Ulterior, Comisia emite o decizie, care se comunică în cinci zile părților implicate, care este obligatorie și definitivă pentru ambele părți – o nouă solicitare de soluționare fiind respinsă. Pe tot parcursul procedurii, există posibilitatea soluționării pe cale amiabilă a plângerii, caz în care soluția respectivă se comunică ANRE. Regulamentul vizează eventualele plângeri care pot fi depuse împotriva distribuitorilor de gaze (cei mai mari sunt controlați de E.On și Engie), împotriva distribuitorilor de energie electrică (controlați de Enel, Electrica, E.On și CEZ) și împotriva celor două companii naționale Transgaz și Transelectrica. Trebuie menţionat, că nu toate tipurile de plângeri sunt soluţionate potrivit noului regulament, iar pentru a vedea ce plângeri se primesc trebuie consultat noul regulament pe site-ul https://www.anre.ro.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 02 Martie 2021
Miercuri, 24 Februarie 2021
Miercuri, 03 Februarie 2021
Duminică, 14 Martie 2021
Vineri, 12 Martie 2021
Vineri, 12 Martie 2021
Miercuri, 17 Februarie 2021
Vineri, 12 Februarie 2021
Sâmbătă, 13 Februarie 2021
Sâmbătă, 06 Februarie 2021