Relansarea creditării IMM-urilor se va face cu garanții de stat

95
Relansarea creditării IMM-urilor se va face cu garanții de stat - traianbasescughimpele7-1374247143.jpg

Articole de la același autor

Criticile la adresa politicii de creditare a băncilor comerciale din România se înmulțesc. După guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, și premierul Victor Ponta, a venit rândul președintelui Traian Băsescu să își exprime dezaprobarea.

La întâlnirea cu delegația Fondului Monetar Internațional, Comisiei Europene și Băncii Mondiale, șeful statului a declarat că băncile nu au nicio disponibilitate pentru a finanța economia în acest moment, pentru că nu vor să își asume riscuri. Soluția este ca statul să preia riscurile creditării IMM-urilor de către bănci și să acorde garanții guvernamentale.

"Va trebui să negociem cu dumneavoastră un fond de garanții guvernamentale pentru a putea da garanții băncilor să acorde finanțare IMM-urilor. Altfel, băncile nu au niciun fel de disponibilitate să finanțeze economia în momentul de față" - a afirmat Băsescu.

O altă sursă de creștere economică poate fi accesarea de resurse financiare oferite de Banca Europeană de Investiții, însă autoritățile române trebuie să pregătească în acest sens un "spațiu fiscal adecvat". "Va trebui să creăm spațiul fiscal să utilizăm facilitățile uriașe create la ultimul Consiliu European legat de accesarea de bani de la Banca Europeană de Investiții, inclusiv prin punerea în garanție a unor sume de bani din fondurile de coeziune" - a afirmat președintele. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 19 Iulie 2013
Stire din Economie : Dolarul american coboară
Pagina a fost generata in 1.4777 secunde