Reţeaua de energie din Poarta Albă, extinsă cu 12 km. Sute de loturi racordate la curent electric

220
Reţeaua de energie din Poarta Albă, extinsă cu 12 km. Sute de loturi racordate la curent electric - fondreteadeenergie-1639682525.jpg

Articole de la același autor

E-Distribuţie Dobrogea, operatorul de distribuție a energiei electrice parte a grupului Enel, a finalizat lucrările de extindere cu aproximativ 12 kilometri a rețelei de energie electrică în zona de lotizări D din localitatea Poarta Albă, din județul Constanța. Este cea mai amplă lucrare de acest tip realizată în 2021, în urma căreia 460 de consumatori au acces la electricitate.



Investiția operatorului de distribuție se ridică la peste 1,6 milioane de lei, la care se adaugă costurile suportate de Primăria Poarta Albă, conform prevederilor legislative elaborate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). În cursul acestui an, E-Distribuție Dobrogea a avut în derulare lucrări similare de extindere a rețelei în alte trei localități din județul Constanța, mai exact în Năvodari, Cumpăna și Lazu.

În urma investiției, liniile de medie tensiune au fost extinse cu peste 2,4 kilometri, iar cele de joasă tensiune, cu aproximativ 9,2 kilometri, traseul rețelei din zona de lotizări fiind unul subteran. Lucrările s-au desfășurat pe durata a doi ani și au presupus inclusiv instalarea a două posturi de transformare aflate în sistemul de telecontrol și a 176 cutii de distributie. Proiectul deservește cele 459 de loturi noi din zona de Nord - Est a localității Poarta Albă.

„Pentru ca electricitatea să ajungă la oameni, e nevoie de rețele inteligente. Așadar, venim în sprijinul comunităţilor locale din zonele în care ne desfășurăm activitatea nu doar prin extinderea rețelei de energie, ci și prin digitalizarea acesteia. Lucrările de la Poarta Albă au presupus instalarea liniilor de medie și de joasă tensiune în subteran, pentru o mai mare siguranță în alimentarea cu energie a locuințelor, precum și a unor posturi de transformare dotate cu echipamente de telecomunicații care permit intervenții rapide, de la distanță, în cazul avariilor în rețea”, a declarat Mihai Știrbulescu, director regiune E-Distribuție Dobrogea.

În Dobrogea, E-Distribuție are planificate, în 2021, investiții de 185 de milioane de lei în modernizarea și digitalizarea rețelelor electrice, inclusiv prin instalarea de contoare inteligente. Valoarea programelor de modernizare și de mentenanță a rețelei electrice din acest an se adaugă investițiilor de 1,5 miliarde de lei, realizate în total de E-Distribuție Dobrogea, în perioada 2006 – 2020.



Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0514 secunde