Premieră în România

Revolta funcționarilor publici din Ministerul Finanțelor și ANAF

1257
Revolta funcționarilor publici din Ministerul Finanțelor și ANAF - 900964e044b0564a8c2ee1a7691865b6.jpg
În instituțiile statului mocnește revolta. Ieri, tensiunile sociale au explodat chiar în inima sistemului finanțelor publice, la sediul ministerului condus de Gheorghe Ialomițianu.

Nemulțumiți de amputarea sala-riilor și a stimulentelor, sute de funcționari au declanșat o grevă sponta-nă pe holurile Ministerului de Finanțe și ale Autorității Naționale de Administrare Fiscală. În lipsa ministrului, plecat în grabă, la premierul Emil Boc, reprezentanții protestatarilor au discutat - fără niciun rezultat - cu președintele ANAF, Sorin Blejnar, și secretarii de stat Gheorghe Gherghina și Bogdan Drăgoi.
Prin intermediul presei, știrea despre revolta din Capitală s-a propagat în toate structurile din țară ale Fis-cului. Rând pe rând, direcțiile județene ale finanțelor publice au fost cuprinse de "molima" protestelor.
Primii care i-au copiat pe funcționarii publici bucureșteni au fost cei din Constanța. Au urmat cei din Timișoara, Alba, Iași, Buzău, Cluj, Brașov, Suceava, Hunedoara, Arad, Satu Mare, Prahova, Mureș și așa mai departe.
Ieri, la ora 13, zeci de lucrători din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Constanța se aflau în stradă și scandau: "Hoții!" și "Vrem banii înapoi!". Lor li s-au alăturat colegii de la celelalte structuri fiscale din municipiu.
"Suntem supărați pentru că nu ni se acordă stimulentele care sunt o compensare la salariile de mizerie pe care le luăm. Mie, care sunt referent asistent, mi-a scăzut salariul la minimum pe economie. Pe data de 10 octombrie am primit 376 de lei. Dacă salariul meu poate să țină un om normal, care are responsabilitatea unui copil, care e la școală, care are de achitat credite, utilități, mâncare, sper să poată să trăiască și domnul Boc sau cine o dori din guvern, cu banii ăștia, timp de o lună. Vom protesta în acest mod până vom obține stimulentele legale.
Ne-am solidarizat cu angajații din minister, care au declanșat revolta" - a declarat Irina Șarbergher.
La rândul ei, consilierul Rodica Cârneci a spus: "Am întrerupt activi-tatea spontan. Am văzut la televizor protestul de la minister. Am decis să ne solidarizăm cu colegii din București și să întrerupem munca, nemulțumiți de ceea ce se întâmplă. Vom ieși în fiecare zi, dacă nu ne măresc salariile. Vrem să ni se dea drepturile înapoi. Nu se poate trăi cu 500 de lei, după 10 ani de muncă, sau cu 1.000 de lei, după 30 de ani."
Prezent la Constanța, Vasile Marica, președintele Alianței Naționale a Sindicatelor Bugetarilor "Sed Lex", a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber": "Sărăcia i-a scos pe oameni în stradă. Este o acțiune spontană a celor din București și care s-a dovedit a fi contagioasă la nivel național. Motivele principale sunt neacordarea veniturilor suplimentare și faptul că Legea salarizării este proastă, iar grila de salarizare nu reflectă munca și activitatea pe care o fac acești oameni. Sunt înjosiți. Este înjositor pentru un economist să fie plătit cu 600 de lei, când el are o rată la bancă de 1.000 de lei. Este o prostie din partea statului, care nu va mai colecta bani. Când nu se strâng taxele și impozitele, toată populația va avea de suferit. Este o proastă guvernare, cu niște oameni dobitoci, care nu înțeleg ce se întâmplă în țara asta".
Întrebat cum crede că vor evolua lucrurile, liderul de sindicat a spus: "Sindicatele aveau în plan pregătirea unei acțiuni de lungă durată, cu acțiuni de protest de la 10 zile în sus. Acum, fiind vorba de o acțiune spontană, n-am cum să prevăd mersul ei."
Puterea politică și structurile statale se află într-un mare pericol. Revolta spontană a funcționarilor din finanțe publice (un sector pașnic de-a lungul ultimilor 21 de ani, în care s-au înregistrat puține acțiuni de protest, dar și acelea legale) arată că bugetarilor le-a ajuns cuțitul la os. Starea generală de spirit este incendiară. Este nevoie doar de o scânteie ca lucrurile să degenereze. Așa cum s-a răspândit de la Ministerul Finanțelor Publice la structurile sale din țară, "virusul" revoltei ar putea să molipsească și toate instituțiile statului, din ministere până în cele mai mărunte birouri din teritoriu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6538 secunde