Boardul executiv al FMI a finalizat prima evaluare a României în cadrul acordului de finanțare externă, în urma căreia instituția pune la dispoziție a doua tranșă din împrumut, în valoare de 1,854 miliarde euro, a anunțat Fondul.
Astfel, suma livrată României de către FMI, în cadrul acordului de tip stand-by încheiat pe doi ani, se ridică la 6,57 miliarde euro.
Conducerea FMI a aprobat și solicitarea României de a nu lua în calcul, în prima evaluare, criteriul de performanță stabilit pentru arieratele statului la jumătatea lui 2009.
Programul FMI pentru România a fost aprobat pe 4 mai 2009, împrumutul total ridicându-se la 12,348 miliarde euro.
"Activitatea economică s-a deteriorat semnificativ de la data aprobării acordului stand-by, în luna mai, însă implementarea politicilor asumate a fost importantă. Cu toate acestea, scăderea mai amplă decât ne așteptam a economiei im-pune o recalibrare a politicilor, astfel încât să asigure un echilibru între răspunsul la criză pe termen scurt și obiectivele asumate pe termen mediu", a declarat John Lipsky, director adjunct în cadrul FMI.
El a subliniat că țintele fiscale au fost corectate luând în calcul deteriorarea ciclică a veniturilor și pentru a evita un impact negativ asupra cererii. Totodată, acestea țin cont de eforturile de ajustare pe care România trebuie să le facă pentru a-și atinge țintele de deficit pe termen mediu.
"Programul revizuit se concen-trează pe măsuri care să asigure reducerea continuă a cheltuielilor curente, protejând în același timp cheltuielile de capital și sociale. Pe de altă parte, ajustările prevăzute vor necesita reforme suplimentare pentru a întări controlul asupra zonelor care prezintă cele mai ridicate riscuri fiscale, inclusiv angajamente asumate, reforma pensiilor și entitățile publice descentralizate", a afirmat Lipsky.
Reprezentantul FMI a completat că regimul de țintire a inflației și cursul de schimb flexibil au ajutat la diminuarea impactului crizei, constituind în același timp instrumentele adecvate ale politicii monetare.
"Stabilitatea mai mare a piețelor financiare și temperarea inflației ar putea lăsa loc de noi relaxări ale politicii monetare, dar o abordare prudentă este necesară, având în vedere nivelul încă ridicat al inflației și vulnerabilitățile la presiuni externe", a adăugat Lipsky.
El a mai precizat că "politicile financiare trebuie să rămână potrivite pentru a întâmpina riscurile pe care le-ar putea aduce criza și este în continuare nevoie de vigilență pentru a răspunde oricăror probleme în sistemul bancar, mai ales deteriorării activelor, care va surveni în urma scăderii economiei".
În urma negocierilor din vară, autoritățile române și reprezentanții FMI au revizuit prognoza de contrac-ție a PIB în 2009, la 8 - 8,5%, de la estimarea anterioară, de 4,1%.
Totodată, proiecția de scădere mai amplă a economiei a atras modificarea țintei pentru deficitul bugetar la finalul lui 2009, la 7,3% din PIB, de la nivelul asumat anterior de guvern, de 4,6% din PIB. (NewsIn)