Românii economisesc, nu investesc, afirmă vicepreședintele ASF
132
Articole de la același autor
SNC importă vietnamezi. Statul îl obstrucționează și-l obligă să-i plătească mai bine decât pe români
14 Octombrie 2017
Sunt tineri care cred că vor câștiga banii ușor, dacă se fac marinari. Uitați acest lucru!
28 Octombrie 2017
Francezii de la Naval Group și Șantierul Naval Constanța intră în competiția pentru înzestrarea Forțelor Navale Române
17 Noiembrie 2017
Ce așteaptă marinarii și portuarii de la ministrul Felix Stroe
19 Octombrie 2017
Astăzi, 7 decembrie 2017, s-a desfășurat conferința anuală a asiguratorilor "Provocarea viitorului: o Românie asigurată". În cuvântul său, vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Cornel Coca Constantinescu, a declarat: "Apetența românilor este pentru economisire și nu pentru investit, iar aceasta din cauza nivelului scăzut de educație financiară și a temerii față de risc."
Vicepreședintele ASF susține că valoarea activelor fondurilor deschise de investiții și fondurilor închise de investiții pe locuitor, în anul 2016, a fost de 1.142 de lei, iar valoarea medie a activelor deținute pentru contracte de asigurare de tip index-linked și unit-linked/locuitor a fost de aproximativ 165,6 lei, în 2016, și de aproximativ 172,5 lei, în 2017.
Cornel Coca Constantinescu a afirmat că aceste valori sunt scăzute dacă sunt comparate cu depozitele populației. Valoarea unui depozit bancar per locuitor a fost de 7.791 de lei, în 2016, respectiv de 8.538 de lei, în 2017, iar aceste statistici statistici arată care este interesul și comportamentul clienților.
"Concluzia cred că este aceea că mai degrabă apetența românilor este pentru economisire și nu pentru investit. De ce? Din cel puțin două motive: în primul rând nivelul scăzut de educație financiară….și nu în ultimul rând al aprehensiunii față de risc", a declarat Cornel Coca Constantinescu.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Joi, 07 Decembrie 2017
Joi, 07 Decembrie 2017
Joi, 07 Decembrie 2017
Joi, 07 Decembrie 2017
Joi, 07 Decembrie 2017
Joi, 07 Decembrie 2017
Joi, 07 Decembrie 2017
Joi, 07 Decembrie 2017
Miercuri, 06 Decembrie 2017
Miercuri, 06 Decembrie 2017
Miercuri, 06 Decembrie 2017
Miercuri, 06 Decembrie 2017