Rompetrol Rafinare produce benzină Euro 5

582
În luna decembrie 2008, compania Rompetrol Rafinare a început să producă benzină Euro 5 (care conține o concentrație de sulf mai mică de 10 ppm). Această performanță tehnologică a fost atinsă în urma unor investiții de peste 40 milioane de dolari.
Noul produs este comercializat, de la 1 ianuarie 2009, în toate stațiile Rompetrol din România și Bulgaria. Compania produce și distribuie, încă din 2005, motorina Euro 5.
Finalizarea investițiilor din 2008, de aproximativ 121 milioane de dolari, dar și continuarea proiectelor de dezvoltare vor permite Rompetrom Rafinare să producă, din 2010, exclusiv carburanți Euro 5. Pe de altă parte, capacitatea de procesare va crește de la 4,1 milioane tone, în 2008, la 5 milioane tone, în 2010.
În perioada 2001 – 2007, Grupul Rompetrol a făcut investiții tehnologice de aproximativ 350 milioane de dolari, care i-au permis rafinăriei să treacă de la producția de carburanți Euro 2 și Euro 3, în 2002 – 2003, la Euro 4 și Euro 5. În prezent, grupul operează peste 700 de stații în România, Georgia, Bulgaria și Franța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1737 secunde