S-a aprobat sprijinul financiar pentru depozitarea privată a cărnii de porc

149
S-a aprobat sprijinul financiar pentru depozitarea privată a cărnii de porc - saaprobatsprijin-1464884008.jpg

Articole de la același autor

Guvernul a aprobat acordarea ajutorului financiar pentru depozitarea privată a cărnii de porc. Valoarea totală a ajutorului este în limita sumei de 309.500 de euro. Se acordă ca sprijin din Fondul European de Garantare Agricolă - FEGA și se prefinanțează din sumele alocate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2016, din venituri din privatizare.


De respectivul ajutor financiar bene-ficiază persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și familiale și/sau persoanele juridice, plătitoare de TVA, care îndeplinesc condițiile prevăzute de legis-lația europeană în domeniu.


Ajutorul se acordă pentru cererile de-puse începând cu data de 4 ianuarie 2016. Cererile se raportează la o perioadă de depozitare de 90, 120 și 150 zile. Fiecare cerere trebuie să se refere doar la una din categoriile de produse aflate în anexă și trebuie să acopere o cantitate minimă de cel puțin 10 tone produse dezosate și cel puțin 15 tone pentru celelalte produse. După aprobarea cererii, plata se va face în contul beneficiarului, în termen de 5 zile de la alimentarea contului APIA cu suma solicitată și aprobată. 


Sprijinul financiar se implementează de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și rețeaua sa teritorială.


De asemenea, APIA va pune la dispo-ziția solicitanților formularistica și documentația necesara aplicării corecte a măsurii de acordarea a ajutorului pentru depozitarea privată a cărnii de porc și elaborează metodologia de aplicare a măsurii și ghidul solicitantului. Acestea vor fi afișate pe site-ul oficial al APIA.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4798 secunde