"Companiile constructoare de nave și cele de producție și inginerie maritimă din Europa împărtășesc interese, preocupări și au politici comune. Ele servesc piețe globale, extrem de competitive cu cele mai înalte cerințe tehnologice. În condițiile date, reușita întreprinderilor europene se bazează pe know-how, inovație, productivitate, calitate, servicii și deplina satisfacție a clientului. Acest lucru este posibil numai cu o forță de muncă bine pregătită și foarte motivată și în condiții-cadru care să permită concurența reală la nivel mondial.
Obiectivele comune pot fi realizate numai prin unirea forțelor. De aceea, conducerile Comunității Europene a Asociațiilor Șantierelor Navale (CESA) și Consiliului European pentru Echipamente Marine (EMEC) au convenit să creeze o asociație care să reprezinte industria europeană de tehnologie maritimă. Scopul acesteia este de a asigura un cadru de mai larg pentru unitatea forțelor din acest domeniu" - se arată într-un comunicat de presă al CESA.
Noua organizația a început, deja, să lucreze la mai multe proiecte, în special, la reînnoirea inițiativei LeaderSHIP 2015, lansată de către vicepreședintele Comisiei Europene, Antonio Tajani.
Din conducerea organizației fac parte: Lars Gørvell-Dahll - președinte, Bernard Meyer - vice-președinte, Reinhard Lüken - secretar general și Douwe Cunningham - secretar general adjunct. Prima adunare generala va avea loc în iunie 2012.
Asociația Națională a Constructorilor de Nave din România (ANCONAV), în calitate de membru al CESA, face parte din organizația recent înființată.