Sancțiuni de peste 4,6 milioane lei, aplicate operatorilor de pe litoral

287

Articole de la același autor

În 2009, acțiunile de control ale Gărzii Financiare Constanța de pe litoral s-au concretizat în 2.153 de sancțiuni aplicate în valoare de 4.634.500 lei, a anunțat instituția, într-un comunicat de presă.
De asemenea, a fost suspen-dată activitatea a 154 de unități pentru încălcarea prevederilor privind obligația operatorilor economici de a se dota și utiliza aparatele de marcat electronice. "Cu toate că majoritatea operatorilor economici este dotată cu aparate de marcat fiscale, aceasta continuă să nu înregistreze toate veniturile în urma comercializării bunurilor din activitatea desfășurată", se specifică în comunicat.
S-a mai aplicat și măsura complementară de suspendare a activității a 3 unități pentru comercializarea băuturilor alcoolice și țigărilor nemarcate.
Principalele contravenții din acest sezon au constat în întocmirea necorespunzătoare a documentelor de evidență primară și financiară, "modalitățile prin care operatorii economici și-au creat unele facilități spre evaziunea fiscală."
În paralele cu verificările efectuate pe litoral, au fost intensificate și controalele la operatorii care au ca obiect de activitate comerțul cu cereale și produse cerealiere. Astfel, în ultimele două luni, au fost sancționați 420 agenți economici cu amenzi în valoare de 958.200 lei și s-au întocmit 8 sesizări penale cu un prejudiciu în valoare de 7.786.506 lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7428 secunde