Secretarul de stat responsabil cu SAPARD și-a dat demisia

450
1 min citire
Secretarul de stat din Ministerul Economiei și Finanțelor (MEF) Alice Bîtu, responsabil de gestiunea fondurilor europene, a demisionat ieri, din cauaz sistării temporare a plăților SAPARD.
Plățile prin Programul SAPARD au fost suspendate după o misiune de audit a Comisiei Europene (CE) ce a avut loc prima jumătate a lunii iunie. Ministerul Economiei și Finanțelor a precizat că Bruxelles-ul a suspendat plăți de 28,3 milioane euro pentru proiecte SAPARD, în urma unor deficiențe înregistrate în efectuarea plăților. Bruxelles-ul ceruse autorităților române să elaboreze un plan de măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate, cu termen de finalizare în 31 august 2008.
"Plata fondurilor structurale nu poate demara până când guvernul nu trimite o evaluare a sistemului care va gestiona aceste finanțări UE", declara în septembrie, la Bruxelles, comisarul european pentru politică regională Danuta Hübner.
România trebuie să mai primească de la UE, în cadrul programului SAPARD, 200 milioane euro, pentru care verificările se vor face după noile proceduri.
Alice Bîtu a fost numită secretar de stat în ianuarie 2006, în locul lui Nicolae Ivan, și se ocupa de accesarea fondurilor europene, armonizare legislativă și integrare europeană. Este a doua demisie importantă a unor autorități responsabile de gestionarea fondurilor europene, după ce, în luna septembrie, Laszlo Klarik - directorul general al Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP), care gestionează fondurile SAPARD în România - și-a dat demisia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0378 secunde