Șeful ANAF, noul președinte al Consiliului de Administrație de la CEC Bank

208
Șeful ANAF, noul președinte al Consiliului de Administrație de la  CEC Bank - fondsefaanaf-1599235250.jpg
Adunarea Generală a Acționarilor CEC Bank a aprobat vineri schimbări la nivelul Consiliului de Administrație al băncii, iar Mirela Călugăreanu, președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), a fost numită în funcția de președinte al CA, potrivit unui comunicat al băncii.

"Adunarea Generală a Acționarilor CEC Bank, instituție de credit controlată integral de statul român, prin Ministerul de Finanțe, a aprobat azi schimbări la nivelul Consiliului de Administrație. Astfel, Mirela Călugăreanu, membru ne-executiv al Consiliului de Administrație al CEC Bank din 2017, a fost numită Președinte al Consiliului, în locul lui Valentin Mavrodin, al cărui mandat de președinte a fost revocat, acesta rămânând membru ne-executiv în cadrul Consiliului de Administrație", se spune în comunicat.

Conducerea CEC Bank este asigurată de Consiliul de Administrație, care are în componență șapte membri executivi și ne-executivi numiți de Adunarea Generală a Acționarilor. Din rândul membrilor Consiliului de Administrație, cei executivi sunt și membri ai Comitetului de Direcție al băncii, prin care asigură conducerea operațională a acesteia.

Astfel, componența Consiliului de Administrație al băncii este următoarea: Mirela Călugăreanu - președinte al Consiliului de Administrație, Membru ne-executiv; Valentin Mavrodin - membru ne-executiv; Ciprian Badea - membru ne-executiv; Mirela Șitoiu - membru ne-executiv; Mihai Gogancea Vatasoiu - membru ne-executiv; Bogdan Constantin Neașcu - membru executiv, director general și președinte la Comitetului de Direcție; Mihaela Lucica Popa - membru executiv, membru al Comitetului de Direcție.

Mirela Călugăreanu (53 de ani), noul președinte al Consiliului de Administrație al CEC Bank, este membru al CA din 2017. În prezent, este președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Are peste 29 de ani de experiență în Finanțe Publice, ocupând diferite poziții în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice București și în cadrul ANAF.

Mirela Călugăreanu a fost coordonator al proiectului de Modernizare a Administrației Fiscale, în parteneriat cu Banca Mondială, prin care s-a urmărit informatizarea instituției. Mirela Călugăreanu este absolventă ASE, expert contabil CECCAR și deține un doctorat în finanțe.

CEC Bank este instituția financiară cu cea mai lungă tradiție. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale și active de peste 36 miliarde lei, la sfârșitul primului semestru din 2020.

CEC Bank este o bancă universală de top pe piața românească, care oferă o gamă completă de produse și servicii persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM, internet banking (CEConline), mobile banking și phone-banking (Tele CEC). Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, este unicul acționar al CEC Bank, iar în luna noiembrie 2019, în urma acordului Comisiei Europene, capitalul băncii a fost majorat cu 940 milioane lei.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5312 secunde