Concurs Serviciile Western Union și Money Gram, cele mai rapide, dar și cele mai scumpe

6203

Articole de la același autor

Odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă, crește și numărul transferurilor de bani, din străinătate, în România.
În prezent, există numeroase metode de a realiza acest transfer. În primul rând există posibilitatea unui transfer bancar (la ghișeu, aparate bancare sau online), persoana din țară având nevoie de un cont în valută deschis la o bancă românească. Prin transfer bancar banii pot să ajungă și după o zi lucrătoare, totul depinzând de băncile între care se face transferul.
O altă variantă combină sistemul online cu cel bancar. Cu astfel de servicii, precum PayPal sau Money-bookers banii sunt trimiși chiar în doua zile lucrătoare. Plățile se fac trimițând un email către vânzător sau către orice alta persoană care are un cont Money-bookers sau PayPal. Încasările vin prin primirea unui email de confirmare.
Transferurile instantanee Western Union și Money Gram sunt cele mai scumpe, dar sunt și cele mai rapide. Banii circulă practic imediat, destinatarul trebuie să prezinte la ghișeu parola generat automat în momentul trimiterii. Deci expeditorul poate suna pe loc destinatarul pentru a i-l comunica.
Comisioanele serviciului Money Gram diferă, în funcție de țara de unde expeditorul trimite banii și nu în ultimul rând, de moneda în care se face tranzacția. Astfel, dacă ai o rudă în Marea Britanie, comisionul pentru transferul unei sume de bani ajunge până la 28 de lire sterline, pentru o sumă de până la 6.000 de lire. Pentru sume rezonabile, cuprinse între 751 și 1.000 de lire sterline, Money Gram va percepe un comision de 13,99 lire. Pentru sume între 100 și 500 de lire sterline, comisionul va fi de zece lire pe tranzacție. Dacă persoana de la care primești banii se află în Spania, comisionul este semnificativ mai mare și poate ajunge până la 180 de euro pentru sume de peste 6.000 de euro. Pentru sume cuprinse între 500 și 1.500 de euro, comisionul va fi între 31 și 59 de euro pe tranzacție. Canada este o altă țară des frecventată de români și de la care te poți aștepta să primești o sumă de bani. Însă, cel care trimite trebuie să suporte un comision chiar de 500 de dolari canadieni, pentru o sumă tranzacționată de peste 10.000 de dolari canadieni. Sumele de 1.000 până la 2.500 de dolari canadieni, tranzacționate prin Money Gram, au un comision cuprins între 50 și 105 dolari canadieni.
Western Union este un serviciu de transfer de bani instant aproape omniprezent, în Constanța. Aproape orice instituție financiară are semnul "Western Union". Comisioanele însă, sunt cel puțin la fel de mari ca cele ale serviciului concurent Money Gram. Astfel, dacă expeditorul se află în "zona dolarului" și vrea să trimită o sumă de aproximativ 1.000 de dolari, comisionul perceput de Western Union va fi cuprins între 47 și 55 dolari americani. Pentru sume de peste 2.000 de dolari, comisionul va fi de cel puțin 100 de dolari. Tranzacțiile în euro sunt la fel de costisitoare. Cine vrea să trimită o sumă de bani, între 500 și 1.000 de euro, în România, va trebui să plătească în plus și un comision cuprins între 34 și 45 de euro. Pentru sume tranzacționate mai mari de 2.500 de euro, comisionul va sări la peste 100 de euro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9087 secunde