Să pui mâna pe fonduri europene nu este chiar floare la ureche, însă nici vreo misiune imposibilă. Totuși, există anumite reguli, de multe ori nescrise, care trebuie respectate cu sfințenie, pentru ca afacerea în sine să fie una de succes. Reprezentanții Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP), instituția care asigură implementarea Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), au venit cu câteva sfaturi și precizări extrem de utile. Potrivit acestora, printre problemele frecvente cu care se confruntă solicitanții de fonduri europene sunt cele legate de asigurarea cofinanțării private sau de lipsa unor avize și certificate necesare din cauza depunerii cu întârziere a actelor pentru obținerea acestora. Lipsa actelor care dovedesc proprietatea sau folosința, nedepunerea tuturor actelor la dosar sau supradimensionarea financiară a proiectelor sunt alte probleme cu care se confruntă solicitanții de fonduri nerambursabile.
"Prin finanțarea europeană nerambursabilă nu sunt încurajate investiții sporadice, ci se urmărește crearea unei economii viabile a satelor, care să ofere locuitorilor perspectiva unei vieți mai bune. Aceste proiecte de investiții finanțate prin PNDR sunt de fapt afaceri care, puse unele lângă altele, vor dezvolta spațiul rural. De aceea decizia de a scrie și depune un proiect de investiții trebuie să fie susținută în primul rând de cunoașterea domeniului în care se dorește investiția. Aceasta trebuie dublată de cunoașterea procedurilor atât pentru accesarea fondurilor nerambursabile, cât și pentru implementarea propriu zisă a proiectului. Chiar dacă afacerea pornește cu sprijin european, în cele din urmă este vorba despre o afacere personală, care trebuie să fie viabilă, sustenabilă și rezistentă în timp", a declarat George Turtoi, director general al APDRP.
Pentru început, proiectul trebuie gândit din punct de vedere al viabilității economice: dacă există piață pentru produsul sau serviciul propus, care este concurența, care sunt costurile de funcționare și fluxul de numerar etc.
Reprezentanții APDRP ne spun că unul dintre primele aspecte care trebuie avute în vedere în procesul de planificare al investiției este asigurarea cofinanțării private. Documentele care dovedesc capacitatea și sursa de cofinanțare trebuie depuse odată cu cererea de finanțare. Fondurile europene pentru agricultură și dezvoltare rurală nu acoperă valoarea totală a proiectului, ci un procent din valoarea eligibilă. Chiar și în condițiile în care se acoperă 100% din valoarea eligibilă, beneficiarul trebuie să asigure cofinanțarea proiectului pentru cheltuielile care nu se încadrează în aria de finanțare a măsurii accesate. Mai mult, sprijinul european se acordă sub formă de decontare a cheltuielilor, ceea ce face ca partea de cofinanțare a beneficiarului să fie crucială și pentru a începe proiectul, dar și pentru a-l duce la bun sfârșit.
Fiecare proiect are specificul lui. De aceea actele și avizele necesare nu sunt aceleași pentru toți beneficiarii. Obținerea acestora însă este o etapă fără de care proiectul nu poate fi depus. Beneficiarii trebuie să aibă în vedere ca termenele de eliberare a acestor acte (de exemplu certificatul de urbanism) să nu depășească termenul limită stabilit de APDRP ca final de sesiune pentru primirea proiectelor. Unele avize, inclusiv negațiile, trebuie obținute chiar dacă nu fac obiectul investiției.
Neconformități frecvente
Potrivit APDRP, cele mai multe neconformități găsite la primul control al dosarului sunt legate de documentele care dovedesc dreptul de proprietate sau folosință pentru teren și clădiri. Deseori solicitanții confundă dreptul de proprietate cu cel de folosință și astfel apar numeroase probleme legate de cadastru și intabulare.
În ceea ce privește implementarea, memoriul justificativ ori, în cazul investițiilor care presupun operațiuni de construcții sau montaj, studiul de fezabilitate este "inima proiectului". Reprezentanții APDRP spun că în cazul în care indicatorii financiari nu sunt realiști, beneficiarul riscă să nu poată implementa proiectul.
"Merită să amintim că un proiect supradimensionat din punct de vedere financiar nu aduce beneficii financiare suplimentare. Costurile acoperirii unei sume nerambursabile maxime oferite prin PNDR trebuie calculate foarte atent", atenționează reprezentanții Agenției.
De exemplu, un fermier decide să acceseze măsura 121 - Modernizarea exploatațiilor agricole, cu un proiect care vizează sectorul vegetal și care nu include investiții pentru producerea și utilizarea energiei regenerabile. Ponderea sprijinului nerambursabil va fi de 40%, pentru un proiect a cărui valoarea maximă eligibilă este de 1.000.000 de euro. Așadar, valoarea finanțării nerambursabile europene poate ajunge la 400.000 de euro. Dacă prin proiect va obține suma maximă nerambursabilă, beneficiarul trebuie să acopere cofinanțarea de 600.000 euro, la care se adaugă cheltuielile neeligibile, inclusiv TVA.
Scopul nu trebuie să fie acela de a lua mulți bani
"Un memoriu justificativ realizat «din birou» poate duce la accesarea unei sume mari de bani, însă, la momentul implementării proiectului, acele costuri supradimensionate, activități și lucrări fără justificare practică, imposibil de realizat în termenele propuse, vor duce la eșecul beneficiarului în finalizarea proiectului. Evident, banii se returnează, iar cheltuiala legată de cofinanțare va fi de asemenea pierdută. De aceea, scopul accesării fondurilor europene nerambursabile nu trebuie să fie acela de a lua cât mai mulți bani. Succesul în implementare vine și din atenția acordată înțelegerii contractului de finanțare și realizarea în termenul prevăzut în planul de afaceri a investiției. Cum însă în practică se întâmplă de multe ori lucruri neprevăzute, merită menționat că actele adiționale făcute la timp pot salva proiectul. În cele din urmă, cunoașterea domeniului de activitate pentru care este depus un proiect care accesează fonduri europene și cunoașterea felului în care funcționează mecanismele obținerii acestor fonduri, înseamnă transformarea unui plan de afaceri într-o afacere de succes", mai spun reprezentanții APDRP.