Sindicatele obțin un armistițiu în războiul sporurilor salariale

197
După eșecul de la Ministerul Admi-nistrației și Internelor, sindicatele bugetarilor au continuat negocierile la Ministerul Muncii. Tema discuțiilor a fost proiectul ordonanței de urgență inițiată de ministrul Marian Sârbu. După cum se cunoaște, inițiativa legislativă defrișează salariile din instituțiile publice de carnea macră a sporurilor de tot felul, lăsându-le doar cu pielea și osul.
La ieșirea de la masa verde a Ministerului Muncii, liderii bugetarilor erau mult mai senini decât în urmă cu o zi. Din declarațiile lor, a reieșit că au înmuiat intransigența Puterii și că proiectul de OUG va trece prin mai multe runde de negocieri înainte de a fi adoptat.
Sindicatele sunt decise să păstreze cât mai multe dintre drepturile câștigate și să cedeze câteva… mărunțișuri. Ele consideră că Guvernul trebuie să respecte înțelegerea negociată cu sindicatele și patronatele la stabilirea programului anticriză. Liderii bugetarilor susțin că nu renunță la creșterea salariilor în 2009, iar cei ai cadrelor didactice, că vor lupta la baionetă pentru aplicarea legii de majorare cu 50% a lefurilor din învățământ.
Cum au decurs replică cu replică discuțiile de la Ministerul Muncii? Numai participanții la negocieri o știu. Dar nu o spun. Declarațiile zgârcite făcute în fața camerelor de luat vederi și a reportofoanelor lasă să se ghicească faptul că negocierea a fost extrem de dură și că Puterii i-a cam fost arătat motanul. Unul dintre liderii sindicali le-a spus ziariștilor că, în mod greșit, s-a înțeles că doar funcționarii publici sunt nemulțumiți. În aceeași oală sunt și profesorii, cadrele medicale, militarii, polițiștii, toți cei ce servesc instituțiile statului și aparatul său de represiune.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.6995 secunde