Sistemul bugetar românesc se află la răscruce de drumuri. Este obligat să se reformeze. Criza economică n-a făcut decât să scoată și mai mult în relief tarele de care suferă de mai mult timp și rădăcinile lor politice.
Sub semnul acestei provocări a stat și Congresul extraordinar al Federației Sindicatelor din Administrația Publică "Publisind", care a avut loc duminică, 29 martie 2009, la Palatul Parlamentului, în prezența președintelui României, Traian Băsescu. Organizația reprezintă interesele a 17.000 de salariați din sistemul public, înscriși în 32 de sindicate din 40 de județe ale țării.
Cei circa 200 de delegați la congres au votat, în unanimitate, strategia de dezvoltare a sectorului public pentru perioada 2009 -2010. Aceasta prevede, printre altele, eliminarea interferențelor politice în ceea ce privește accesul în sistemul public, reabilitarea funcției publice și recâștigarea încrederii populației în funcționarii publici, realizarea și implementarea unui sistem de salarizare care să stimuleze performanța.
"Vrem ca imaginea funcționarului public să fie reabilitată, să nu mai existe acea țintă care se pune pe funcționarul public, de bugetar de lux, pentru că, cel puțin în mișcarea sindicală, nu sunt asociați bugetari de lux, ci oameni dintre care unii abia se descurcă pentru a-și asigura existența. Putem pierde sporuri, dar nu și demnitatea. De aceea, pe lângă acea posibilitate a sindicaliștilor, de a protesta, vrem să oferim și o altă posibilitate, o strategie coerentă, care include obiective pe termen mediu și scurt, pe cere le propunem părții guvernamentale, partenerilor sociali și pe baza cărora să construim o administrație modernă", a declarat președintele federației, Ștefan Teoroc.
La rândul său, Dumitru Costin, liderul Blocului Național Sindical, la care este afiliată "Publisind", a declarat: "Acest congres a reușit să fie o platformă de dezbatere publică. Am creat un cadru în care delegații sindicali din 16 domenii bugetare să-și poată exprima opiniile deschis, fără vreo presiune din partea șefilor lor ierarhici, pentru eliminarea abuzurilor și îndreptarea lucrurilor în sistem. Începând de mâine dimineață (luni, 30 aprilie – n.n.), o echipă a noastră va fi prezentă la Ministerul Muncii. Și la nivelul Parlamentului vom avea acțiuni. Avem câțiva colegi care provin din BNS, care au renunțat la haina de activist sindical, în favoarea hainei de parlamentar. Cu siguranță, ne vor sprijini în a avea un dialog cu Parlamentul, cu comisiile parlamentare, pentru că, până la urmă, vor fi decizii politice".