Sosirile turiștilor străini au scăzut cu 14,5%, în 2009

463
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în anul 2009 au însumat 6,1 milioane, în scădere cu 13,8% față de cele din anul precedent, a anunțat Institutul Național de Statistică.
Sosirile turiștilor români în structurile de cazare au reprezentat anul trecut 79,2% din numărul total de sosiri, în timp ce turiștii străini au reprezentat 20,8%, ponderi apropiate cu cele din anul 2008.
Sosirile în hoteluri dețin în anul 2009 o pondere de 74,1% din total, în scădere cu 13,4% față de 2008.
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică anul trecut au însumat 17,3 milioane, în scădere cu 16,4% față de cele din 2008.
Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în anul 2009 de 7,58 milioane, în scădere cu 14,5% față de anul 2008. Majoritatea vizitatorilor străini provin din țări situate în Europa (95,1%). Din statele Uniunii Europene s-au înregistrat 63,4% din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România. Cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (38,3%), Bulgaria (18,3%), Germania (9,2%) și Italia (7,8%).
Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în anul 2009 de 11,7 milioane, în scădere cu 10,3%.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 4.018 secunde