Spovedania unui director

Pe directorul X nu-l mai vizitasem de vreo cinci ani.

De vreo două decenii se afla la conducerea sucursalei din Constanța a unei companii cu sediul în București și cu acoperire națională. În urmă cu trei ani, acționarii respectivei societăți comerciale - foarte prosperă, de top - au făcut afacerea vieții lor: au vândut firma, la un preț cum nu visaseră să obțină, unei puternice companii germane, cu capital de stat. Cumpărătorul dorea să-și extindă activitatea până la Marea Neagră.

După ce secretara a lăsat cafelele pe birou și a închis ușa, directorul a început spovedania fără altă introducere. Parcă pe mine mă așteptase să se confeseze, să se descarce de tot ceea ce îi apăsa sufletul.

"Cu nemții ăștia nu este de trăit. Nu mi-am putut imagina că sunt atât de birocrați, de osificați. Până la venirea lor, compania noastră avea un management eficient. Ne adaptam rapid la cerințele competiției, eram flexibili, creativi și luam deciziile cele mai potrivite. Acum, de când decizia este germană, compania este imobilă, conservatoare, refractară.

Pe vremea acționariatului românesc, sucursalele aveau o libertate mare de decizie, care le permitea să fie cu un pas înaintea concurenței. Primul lucru pe care l-au făcut germanii a fost să restrângă această libertate. Eu, în calitate de director, pot aproba contracte de prestări de servicii de până la 1.000 de euro. Dacă valoarea este mai mare, trebuie să cer aprobarea de la șefii din București. Ce trece peste 5.000 de euro, trebuie să aibă avizul conducerii centrale, din Germania.

Asta nu-i totul. Pentru fiecare contract, trebuie să-i cer clientului să completeze un formular, cu o mulțime de rubrici despre afacerea lui. Din cauza acestor prostii nemțești, am pierdut foarte multe contracte. Cei mai mulți dintre clienții noștri tradiționali ne-au părăsit. Lucrează, acum, cu celelalte 40 de firme concurente."

Directorul făcu o scurtă pauză, să răspundă la telefon. Apoi, continuă:

"Nemți ăștia se țin numai de programe de perfecționare și de raportări. Câteva zile pe lună, fiecare angajat participă la tot felul de cursuri: de limbă engleză, de informatică, de legislație, de psihologie, de relații umane și câte și mai câte. Unele sunt utile pentru îndeplinirea obligațiilor din fișa postului, dar multe dintre ele

n-au nicio legătură cu munca de zi cu zi a omului. Asta n-ar fi nimic, dacă n-ar trebui ca în fiecare lună să pierzi un sfert din timpul de muncă completând tot felul de raportări și statistici inutile, de prognoze privind contractele ce vor fi semnate. Dacă respectivele previziuni nu se realizează, ești chemat să dai explicații. Degeaba încerci să le povestești cum funcționează piața românească. Germanii nu înțeleg și pace. Vorbești cu pereții!"

Cafeaua din fața directorului rămăsese neatinsă. Omului îi pierise cheful s-o bea. Ce-i mai trebuia băutura neagră, amară, când viața lui era mohorâtă și numai fiere?

Am îndrăznit să întreb: "Dacă tot vă freacă nemțește, vă plătesc ca-n Occident?". Directoru a explodat: "Germanii au bătut salariile în cuie. În decurs de trei ani, n-au dat niciun leu în plus. N-au de gând să o facă nici în 2011. Angajații sunt nemulțumiți, nemotivați."

"Bomba" a lăsat-o la urmă: "Domnule, securiștii români erau mici copii pe lângă nemții ăștia! De cum au preluat compania, ne-au pus pe toți angajații să dăm declarații detaliate despre noi și familii, până la rudele de gradul IV. Vroiau, mai ales, să afle dacă nu cumva lucrează vreunul dintre neamuri la vreo firmă concurentă. Apoi, vreme de câteva luni un birou de avocatură a verificat informațiile. Unuia dintre colegi, un șef de serviciu care avea soția la o altă firmă, într-un post de execuție, i s-a pus în vedere să aleagă. Ori el, ori soția demisionează. Omul a renunțat la slujbă și bine a făcut. Culmea este că nu noi, românii, facem prostii, ci germanii. În urmă cu câteva zile a izbucnit un scandal monstru când unul dintre directorii nemții a vândut o dischetă cu informații confidențiale concurenței."

La despărțire, directorul m-a atenționat: "Domnule, dacă scrii ceva, te rog, fără nume. Mă mănâncă nemții de viu cu avocații lor!"