SRCF Constanţa: Trenurile - prietenoase cu natura şi mereu în siguranţă!

127
< 1 min citire
SRCF Constanţa: Trenurile - prietenoase cu natura şi mereu în siguranţă! - 1-1744114487.jpg
În cadrul programului „Săptămâna verde”, Depoul de locomotive Palas a primit vizita unor oaspeți speciali: zeci de elevi din liceele din Constanța au venit să descopere lumea fascinantă a transportului feroviar.
Primii vizitatori au fost elevii de la Liceul Tehnologic „Gheorghe Duca”, însoțiți de profesori.
Reprezentanții SRCF și CFR Călători Constanța le-au povestit de ce trenul este cel mai ecologic mijloc de transport și cât de importantă este siguranța atunci când călătorești cu trenul sau te afli în apropierea căii ferate. S-a discutat și despre pericolele reale care apar atunci când nu sunt respectate regulile - cum ar fi accesul pe șine sau urcatul pe vagoane pentru fotografii „cool” de postat online.
După discuții, elevii au avut ocazia să vadă ce se întâmplă în culisele CFR: cum se manevrează locomotivele, cum se dirijează trenurile și ce face un impiegat de mișcare. Și, poate cea mai tare parte - au putut arunca o privire în centrul de comandă al unei rame Desiro!
O experiență educativă, interactivă și plină de energie, care i-a adus pe tineri mai aproape de lumea trenurilor și de responsabilitatea pe care o avem cu toții față de mediu", au transmis reprezentanţii SRCF Constanţa. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0531 secunde