Tanczos Barna: Unul dintre motivele poluării este deplasarea cu mașina

131
Tanczos Barna: Unul dintre motivele poluării este deplasarea cu mașina - trafic-1639736419.jpg

Articole recomandate

În 90% din autoturismele care se deplasează în București se află doar o singură persoană, spune Tanczos Barna, într-un mesaj pe Facebook. Ministrul Mediului susține în postarea sa că unul dintre motivele cele mai răspândite ale poluării generate de transport este deplasarea cu mașina personală. Tanczos a venit vineri la minister cu un coleg.


„În mediul urban unul dintre motivele cele mai răspândite ale poluării generate de transport este deplasarea cu mașina personală. Azi dimineață (vineri dimineață - n.r.), la o analiza sumară, am constatat că în traficul din București, în 90% din autoturismele care se deplasează se află doar o singură persoană”, scrie Tanczos Barna. 


Ministrul Mediului arată că soluțiile de car-sharing pot ameliora impactul negativ al acestui fenomen.


„De Vinerea Verde, am venit la minister împreună cu un coleg într-o mașină electrică. A fost o ocazie bună să socializăm, iar pe termen lung astfel de metode pot diminua inclusiv costurile de transport, și sunt mai prietenoase cu mediul”, conchide ministrul.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7446 secunde