Începând de astăzi și până în data de 30 martie, în stațiunea Mamaia, se va desfășura cea de a șaptea ediție a Expoziției Naționale de Construcții și Instalații "CAMEX", eveniment dedicat specialiștilor în construcții.
În paralel cu târgul "CAMEX", care va fi organizat în patru locații, respectiv complexul Select Mamaia, complexul Dacia, complexul Perla și pavilioanele expoziționale mobile, se vor mai desfășura alte trei expoziții specializate, aflate la prima ediție. Potrivit organizatorilor acestea vor fi "Imobilis", expoziția de oferte imobiliare, "SEVA", salon de energie verde, și "Finexpo", expoziția de soluții financiare pentru construcții.
De asemenea, pe agenda de lucru a acestei ediții a "CAMEX" este programat a se desfășurat și un forum economic în construcții "Construc Week", a cărui temă principală va fi "Protecția mediului prin utilizarea surselor de energie regenerabilă și a biocombustibililor". La acest eveniment și-au anunțat participarea invitați speciali din domeniul protecției mediului, printre care și Attila Korodi, ministrul Mediului și Dezvoltării Durabile, Octavian Marius Popa, din partea Gărzii Naționale de Mediu și Zoltan Nagy, președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului. În cadrul seminariilor derulate cu această ocazie se vor dezbate proiecte legislative cu incidență asupra segmentului economic și se vor promova cele mai bune soluții de finanțare, produse și servicii adresate companiilor. În plus, la discuții vor participa și toți factorii implicați în dezvoltarea mediului economic, începând de la oficialitățile centrale și locale, reprezentanții instituțiilor guvernamentale, reprezentanții instituțiilor financiar-bancare și ai companiilor care dezvoltă produse și servicii pentru firmele private.
Programul de vizitare al târgului este de joi până sâmbătă, între orele 10 și 18, iar duminică între orele 10 și 14.