Târgul Produs în GAL își deschide porțile în capitală

119
Târgul Produs în GAL își deschide porțile în capitală - targulprodusingal-1632422043.jpg
În perioada 30 septembrie – 3 octombrie 2021, în curtea sediului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale din București, va avea loc Târgul Produs în GAL. Manifestarea expozițională se desfășoară în cadrul Evenimentului „ROMÂNIA – LEADER de 10”, organizatori fiind Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împreună cu Federația LEADER.

Târgul Produs în GAL marchează împlinirea a 10 ani de când Programul LEADER se implementează în România și 30 de ani de derulare în spațiul european.

Pe parcursul celor patru zile de târg, membrii grupurilor de acțiune locală (GAL) împreună cu producătorii, beneficiari ai acestora, vor organiza standuri expoziționale cu vânzare de produse agroalimentare, meșteșugărești și nealimentare. Vor fi prezentate produse diverse, specifice mai multor regiuni.

Evenimentul se adresează în special grupurilor de acțiune locală care își asumă dezvoltarea armonioasă și durabilă a mediului rural, dar și altor actori din domeniul public sau privat implicați în menținerea impactului Programului LEADER la cote înalte. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.608 secunde