Trei ministere, cel al Dezvoltării Regionale și Turismului, al Sănătății și cel al Educației și Cercetării au semnat astăzi un protocol de colaborare interinstituțională pentru promovarea și dezvoltarea turismului medical, anunță NewsIn.
"Din cercetările făcute pentru elaborarea brandului turistic al României, a reieșit că avem un potențial turistic mare, de a atrage turiști care practică această formă de turism în Europa și în întreaga lume. Trebuie să folosim resursa medicală pe care o avem în România pentru a aduce aici turiști care călătoresc în scopul de a beneficia de tratamente medicale, fie mai ieftine, fie de mai bună calitate față de cele din țara lor. Cu această ocazie, sigur că acești turiști vizitează țara în care merg, cheltuie bani la locul de destinație, acolo unde merg să-și facă tratamentele, bani care merg nu numai pe contravaloarea serviciilor medicale, ci și pe celelalte activități pe care le au ca turiști, pe perioada tratamentului medical", a precizat, potrivit NewsIn, Elena Udrea.
Udrea a precizat că zece localități vor primi statut de stațiuni balneare: Băile Olănești, Sovata, Băile Felix, Căciulata, Băile Herculane, Techirghiol, Amara, Govora, Călimănești și Ocna Sibiului. În plus, urmează ca și alte zece localități să primească titlul de stațiune balneară în urma evaluărilor.