Terenurile agricole necultivate vor fi impozitate cu 400 de lei pe hectar

Adrian Rădulescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, a declarat că în acest an va fi introdus impozitul pe terenurile agricole necultivate și că valoarea lui va ajunge la 400 de lei pe hectar.

Care-s cifrele reale?
Despre un asemenea impozit se tot vorbește de prin februarie 2010. La acea vreme, Rădulescu susținea că acesta ar putea deveni opera-țional în decurs de două-trei luni. El afirma că măsura se bazează pe propunerile asociațiilor de producători agricoli, iar acestea vor să-i determine pe proprietarii care nu-și cultivă terenurile să le arendeze sau să le cesioneze, pentru a fi lucrate.
Cât de amplu este fenomenul terenurilor agricole lăsate pârloagă? În 2010, patronatul din domeniu lansase ideea că ar fi vorba de 3,5 milioane de hectare, respectiv 40% din suprafața agricolă a țării. În prezent, conducerea Ministerului Agriculturii vorbește de numai 1.340.000 hectare (15,31% din total). Diferența este mult prea mare și e greu de spus care sunt cifrele reale.
"În județul Constanța - a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Paraschiva Bobe, directorul general al Direcției Agricole - din cele 485.000 hectare de teren arabil, numai 7.000 de hectare (1,44% din total) nu sunt cultivate. Față de restul țării stăm cu mult mai bine întrucât fermierii constănțeni s-au dotat într-un grad mai ridicat cu utilaje agricole. Aici avem și cele mai multe programe de finanțare pentru procurarea de utilaje. În schimb, dacă mergeți dinspre București spre Oltenia veți vedea, de o parte și de alta a șoselei, suprafețe uriașe de teren nelucrate."

Soluții există
Care sunt cauzele acestui fenomen economic atât de amplu? Vina principală o are fărâmițarea excesivă a proprietății funciare și a exploatațiilor. Mai sunt și alte cauze, care țin de slaba capitalizare a fermelor, de dotările tehnice învechite, de lipsa spațiilor de depozitare și condiționare a producției, de exis-tența unei forțe de muncă îmbătrâ-nite, deprofesionalizate și slab motivate, de lipsa sistemelor de irigații și de costurile ridicate ale apei, de lipsa creditelor pentru agricultură și a unui sistem care să favorizeze desfacerea în condiții avantajoase a producției autohtone. Împreună, toate aceste cauze au avut ca efect creșterea suprafeței necultivate, de la un an la altul, nu doar în cadrul micilor exploatații, ci și a celor medii și mari.
În cazul județului Constanța, cauzele sunt de altă natură. Paraschiva Bobe afirmă că este vorba de terenuri vândute unor firme care au patroni din afara țării și care nu au apucat să le dea în arendă. Ea crede că lucrurile se vor schimba, curând, în bine.
Șefa Direcției Agricole este partizana impozitării suprafețelor nelucrate: "Pământul nu este doar proprietatea cuiva, ci și o avuție națională. Proprietarii au responsabilitatea de a-l pune să producă. Dacă ei nu pot, trebuie să anunțe primăriile ori direcțiile agricole. Acestea vor găsi arendași, firme dispuse să cultive pământul."

Balastul economiei
Fenomenul nu caracterizează doar agricultura. România are un volum uriaș de capacități de producție neutilizate. Aceasta este problema sa economică cea mai gravă. Dacă ar fi contabilizate terenurile și construcțiile nefolosite din fostele întreprinderi comuniste (fabrici, uzine, ateliere, mine, depozite ale unităților din comerț etc.) privatizate sau nu, suprafața totală ar întrece-o cu mult pe cea din agricultură.
Companiile naționale și societățile patronate de Ministerul Transporturilor dețin supremația în această privință. Liniile de cale ferată pe care nu circulă niciun tren ocupă suprafețe imense la nivelul întregii țări. În porturile maritime și fluviale, zeci de hectare de teren produc doar bălării, iar numeroase clădiri sunt adăpost doar pentru fantome.
Sectorul imobiliar nu este mai prejos. Orașele și comunele țării mustesc de terenuri virane și de clădiri în ruină. Avem chiar aici, sub ochii noștri, în zona peninsulară a Constanței, numeroase dovezi. Tabloul n-ar fi complet, de n-am lua în calcul numărul în creștere al spațiilor comerciale de pe marile bulevarde, rămase fără chiriași și noile parcuri locative, cu sute și mii de apartamente fără locatari.
Industria hotelieră și a restau-rantelor nu este mai brează. Numărul camerelor și meselor fără clienți îl întrece pe al celor ocupate. Cel mai scăzut grad de ocupare îl au locațiile de pe litoral. Marea majoritate a hotelurilor și restaurantelor din stațiunile de la malul mării sunt închise nouă luni pe an.
Capacitățile de producție neutilizate sunt mult mai multe decât cele enumerate până în prezent. Din această categorie fac parte utilajele, instalațiile și liniile de fabricație care nu produc, mijloacele de transport trase pe dreapta, școlile și sălile de sport în care statul a băgat bani, dar care stau închise, aparatura modernă din spitale, achiziționată pe bani grei, care zace nefolosită în magazii și multe altele.
Toate acestea sunt un balast pentru România. Se vede că taxele plătite pentru capacitățile care nu produc venituri sunt mici, din moment de proprietarii își permit să le țină în conservare. Dacă impozitele în cazul lor ar fi duble sau triple, față de ale celor ce sunt exploatate, fiți siguri că lucrurile s-ar schimba radical. Economia s-ar restructura și rentabiliza, am vedea mai multe locuri de muncă, prețurile de pe piața imobiliară s-ar reduce substanțial, crescând, în schimb, valoarea muncii capabilă să pună în mișcare capacitățile de producție. Întrebarea e: cine supra-taxează balastul economiei?