Terminalul de containere a pierdut peste 1,2 milioane de dolari în prima săptămână de grevă

455

Articole de la același autor

Greva generală din cadrul companiei "Constanța South Container Terminal" (parte a concernului "DP World") a intrat în cea de a șaptea zi. După modul în care decurg ostilitățile, sunt semne că lucrul nu se va relua prea curând.
Între timp, pierderile operatorului portuar cresc cu fiecare zi. Pentru că administrația refuză dialogul cu presa, am încercat să facem noi o estimare a veniturilor neîncasate din cauza încetării activității. Potrivit datelor economico-financiare deținute de sindicaliști, CSCT ar fi realizat venituri de 142.785.327 de lei în 2007, adică 391.192 de lei, în medie pe zi. Luând ca bază de calcul această sumă, rezultă că în prima săptămână de grevă, compania a pierdut cel puțin 2,738.344 de lei sau 1.222.475 de dolari.
E mult, e puțin? Administrația companiei este cea mai în măsură să aprecieze. Nu doar CSCT are de suferit. La fel de afectați sunt proprietarii mărfurilor blocate de grevă (producători, importatorii și exportatorii), companiile de navigație și transportatorii rutieri, societățile de agenturare, pilotaj și remorcaj. Portul în ansamblu s-a ales cu imaginea șifonată. Ce să mai vorbim de blocarea rețelei rutiere din zona Constanța Sud. Pentru a evita haosul, administrația portuară s-a văzut nevoită să coboare bariera în calea convoaielor de TIR-uri care vin și tot vin spre Constanța.
Ieri, greviștii au continuat să se manifeste zgomotos, bubuind din tobe și butoaie, spre disperarea celor din blocul administrativ. Alertați de nu se știe cine, câțiva polițai au încercat să-i intimideze pe protestatari, amenințându-i că îi amendează pentru tulburarea… liniștii publice. După ce au discutat cu greviștii, oamenii legii au înțeles că fuseseră trimiși să comită un abuz, așa că au făcut cale întoarsă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6398 secunde