Textiliștii români fug în China

487
2 min citire
Salariile din industria textilă românească sunt extrem de mici. Câștigul lunar mediu brut este de 650-700 lei, dar va scădea, până la finele lui 2008, din cauza creșterii prețurilor energiei și materiei prime.
Drept urmare, industria ușoară scade constant și nici nu dă semne de redresare. "Paradoxal, pentru a redresa situația, ar fi nevoie de salarii mai mari, pentru a opri migrarea forței de muncă spre China. Cam același lucru se întâmplă și în construcții. Oamenii se duc pe șantiere din Israel, Germania și Spania, nu neapărat pentru că ar fi condiții de muncă mai bune, ci pentru că salariile sunt mult mai mari", spune Gheorghe Costea, directorul executiv al Federației Patronatelor din Industria Ușoară (FEPAIUS).
Astfel, la finele anului trecut, 347.000 de persoane lucrau în industria ușoară, cu 12% mai puțin față de sfârșitul lui 2006.
De altfel, cum și producția în lohn a scăzut dramatic, ajungând la circa 50% din total, mulți întreprinzători aleg să plece din România și să investească într-o fabrică de confecții din Asia, unde își plătesc angajații cu 7-12 dolari/lună și exportă totul în Uniunea Europeană.
În 2007, producția anuală de textile în România a fost de 7.279 euro/angajat. Mult prea puțin, în comparație cu Portugalia (30.000 euro/angajat), Germania (200.000 euro/angajat) sau Belgia (298.000 euro/angajat).
Industria ușoară a încheiat anul cu o pondere de 3% din PIB, 4,8% din producția industrială, 16,2% din exporturi (mai mult datorită segmentului de încălțăminte) și 8% din importuri.
"Singura soluție viabilă este realizarea de colecții pentru piața internă și promovarea lor. Exportul poate fi scump, mai ales că statul nu subvenționează puternic firmele din acest segment de piață", mai spune Gheorghe Costea.
Pentru 2008, previziunile nu sunt foarte optimiste, mai ales din cauza scumpirilor deja anunțate la utilități. Reprezentanții FEPAIUS se așteaptă la o posibilă redresare ușoară a industriei textile, mai ales dacă noua strategie de export a României va fi implementată cu succes.
"În prezent, Rusia este o piață excelentă pentru exporturi. Însă totul este condiționat de relațiile politice. De aceea suntem un pic dezavantajați față de alte state. Chiar dacă rușii ne privesc acum cu îngăduință,cu siguranță nu se vor grăbi să faciliteze multe relații comerciale", mai spune oficialul FEPAIUS.
Date FEPAIUS pentru 1.01 – 30.11 2007
Producția industrială (milioane lei)
r Produse textile – 2.101
r Articole de îmbrăcăminte – 4.531
r Pielărie și încălțăminte – 1.965
Producția fizică (*milioane mp)
r Bumbac și textile tricotate – 63,7*
r Produse din lână – 3,5*
r Produse din mătase – 15,2*
r Articole din fire de cânepă – 0,3*
r Tricotaje – 16,3 milioane bucăți
r Ciorapi – 104 milioane perechi
r Încălțăminte – 26,6 milioane perechi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0307 secunde