THR Marea Neagră scoate la vânzare hoteluri și vile în valoare de 26,1 milioane euro

743
THR Marea Neagră a anunțat, la sfârșitul săptămânii trecute, printr-un comunicat transmis Bursei de Valori București, că intenționează ca, la începul lunii aprilie, să scoată la vânzare prin licitație 42 de active aparținând societății, de pe urma cărora intenționează să obțină cel puțin 26,1 milioane de euro. Printre proprietățile ce vor fi vândute se numără opt terenuri, zece hoteluri, nouă restaurante și cinci vile, toate situate în stațiunile Saturn, Jupiter, Venus, Eforie Sud și Eforie Nord.
Decizia de vânzare a activelor aparținând THR Marea Neagră a fost luată în cadrul Adunării Generale a Acționarilor ce a avut loc în data de 11 martie și face parte din strategia de restructurare și dezvoltare a societății pentru perioada 2008-2012. Pentru acest interval, acționarii au mai aprobat un program de investiții în valoare de 64.429.000 de euro, în vederea modernizării activelor ce vor rămâne în patrimoniul societății.
De asemenea, pentru derularea investițiilor programate pentru acest an, THR Marea Neagră va contracta trei credite în valoare de 6,35 milioane de euro, pentru care vor fi ipotecate complexele Brândușa, Claudia și Lidia și terenurile aferente acestora, la care se va adăuga și hotelul-restaurant Hora.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.548 secunde