ȚiriacAuto Constanța și-a deschis oficial porțile

1477

Articole de la același autor

La sfârșitul săptămânii trecute, în prezența primarului orașului Constanța, a președintelui grupului Țiriac, Anca Ioan, a președintelui Daimler AG România, Michael Grewe, a directorului general al importatorului Romcar, Cătălin Gavra și a directorului general al importatorului Hyundai Auto România, Narcis Ghiță, ȚiriacAuto a inaugurat noul complex auto multibrand de la Constanța. Construit pe o suprafață de 11.200 metri pătrați, acesta cuprinde trei show-room-uri, Mercedes Benz, Ford și Hyundai, un service multibrand cu o suprafață de 1.800 metri pătrați, o zonă de parcare destinată clienților cu o suprafață de 7.900 metri pătrați, precum și o zonă special amenajată pentru vânzarea autovehiculelor rulate.
"ȚiriacAuto aduce în Constanța o investiție privată de peste cinci milioane de euro și oferă 70 de locuri de muncă în cadrul unei organizații de renume, sigure și profesioniste.Toate cele trei branduri prezente aici vin în întâmpinarea clienților
cu cele mai noi modele și oferă o gamă variată de servicii la cele mai înalte standarde", a declarat în cadrul evenimentului Leonard Mazilu, Directorul General al ȚiriacAuto Constanța.
Potrivit acestuia, o mare parte din investiții au fost realizate tocmai în ideea de a oferi clienților soluții rapide și eficiente, un exemplu concret în acest sens fiind service-ul ȚiriacAuto Constanța, care are în dotare cele mai performante echipamente, capabile să asigure diagnosticări speciale sau complete a necesarului de reparații al mașinii, precum și a necesarului de piese și materiale pentru reparații.
"Prezența la Constanța a unui brand național cum este ȚiriacAuto, presupune aducerea în plan local a unei atitudini de grup și a unor standarde de profesionalism și calitate, deja recunoscute la nivel național. Pe lângă investițiile susținute în menținerea standardelor de brand specifice mărcilor reprezentate, ȚiriacAuto investește în oamenii săi și în pregătirea profesională a acestora", a încheiat Leonard Mazilu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9241 secunde