În nouă luni de criză

Traficul de mărfuri în porturile maritime românești a crescut cu 12,46%

490
2 min citire
Traficul de mărfuri în porturile maritime românești a crescut cu 12,46% - 8a87a27f974c1e2b8487196ecd1b5816.jpg
Nimeni nu se aștepta ca, după debutul cu stângul, din primele două luni ale anului 2010, când s-a consemnat o scădere de 5,87% a traficului de mărfuri, porturile maritime românești să aibă o creștere spectaculoasă, de 12,46% la bilanțul perioadei ianuarie - septembrie (comparativ cu cea similară din 2009).
În intervalul celor nouă luni, prin porturile Constanța, Midia și Mangalia au fost derulate 35.529.504 tone de mărfuri, față de numai 31.592.830 tone în primele trei trimestre ale anului trecut, a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Ioan Bălan, directorul general al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime.
Cu o pondere de 86,9% în total trafic, portul Constanța a avut revenirea cea mai marcantă. În perioada de referință au fost manipulate 30.876.351 tone de mărfuri, saltul fiind de 10,19%.
Cele mai multe grupe de mărfuri au înregistrat plusuri față de 2009: cereale și semințele uleioase - 5,88%, minereuri și deșeuri metalice - 90,15%, cărbuni - 4,29%, îngrășăminte și produse chimice - 77,14%, echipamente și mașini - 57,08%, cherestea - 19,14%, geamuri - 32,23%, piele și textile - 249,49%, legume și fructe proaspete - 16,3%.
Scăderi s-au înregistrat la: articole diverse - 1,88%, țiței și produse petroliere - 28,09% (în cea mai mare măsură ca urmare a mutării unei mari părți din traficul petrolier în portul Midia), produse metalice - 11,54%, produse alimentare - 19,85%, materiale de construcții - 34,49%,
Traficul de containere, care deține o pondere de doar 14,43% din fluxurile de mărfuri ale portului Constanța, s-a situat la nivelul de 4.456.849 tone, respectiv 416.356 TEU. Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2009, acesta s-a diminuat cu 1,66% în tone și 8,39% în TEU.
În structura traficului din portul Constanța, pe primul loc se află ce-realele și semințele uleioase, cu o pondere de 30,76%. Urmează: minereurile și deșeurile metalice - 18,82%, articolele diverse – 14,42%, țițeiul și produsele petroliere - 12,32%, îngrășămintele și produ-sele chimice - 8,36%, cărbunele - 6,94%, produsele metalice – 3,13%.
Portul Midia pornise spectaculos în primul trimestru al anului, dar pe parcurs și-a domolit creșterea de trafic. La finalul primelor nouă luni ale lui 2009, s-a ajuns la 3.587.536 tone de mărfuri manipulate, cu 7,26% peste nivelul perioadei similare din 2009. Ponderea cea mai importantă din traficul acestui port o dețin țițeiul și produsele petroliere: 75,86%. Dar dacă în cazul petrolului neprelucrat s-a consemnat o creș-tere de 22,94%, în cel al produselor rafinate, a fost o scădere de 14,82%. La minereurile și deșeurile metalice, creșterea a fost de 2,03%, la animale vii, de 3,14 ori, la produse chimice, de 51,07%, iar la ciment, de 9,5 ori. În schimb, fluxul de echipamente și mașini s-a redus cu 64,74%.
Cu un trafic de numai 196.304 tone, micuțul port comercial Mangalia a fost în regres față de anul trecut. În danele sale au fost operate cu 13,32% mai puține mărfuri decât în primele nouă luni ale lui 2009. Ponderea cea mai importantă o dețin produsele metalice, cimentul și produsele chimice.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.044 secunde