Trei mari șantiere navale "au uitat" să raporteze situațiile financiare pe anul 2021. Fiscul le-a sancționat!

2523

Articole de la același autor

Marea majoritate a agenților economici din țara noastră, indiferent de tipul capitalului, român sau străin, respectă prevederile Legii contabilității. Dar iată că există și excepții notabile! Deși au trecut nouă luni și jumătate din anul 2022, pe site-ul Ministerului Finanțelor n-au fost publicate situațiile financiare pe anul precedent ale unui număr de trei mari șantiere navale: Damen Shipyards Mangalia, Vard Brăila SA și Vard SA Tulcea.

Care este motivul? Respectivele entități economice n-au transmis bilanțurile financiar-contabile către Agenția Națională de Administrare Fiscală sau vreun funcționar al Fiscului nu și-a făcut datoria să posteze datele pe site?

Pentru a lămuri situația, am solicitat ANAF să îmi răspundă la întrebarea de ce datele financiare ale celor trei agenți economici nu au fost făcute publice.

Pe data de 13 octombrie 2022, Serviciul de Comunicare, Relații publice și Mass-media din cadrul ANAF mi-a trimis următorul răspuns: „Societățile menționate sunt entități care, potrivit legislației în materie, Legea 82/1991 a contabilității, au obligația depunerii situațiilor financiare în termen de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar. Având în vedere faptul că pentru aceste societăți anul fiscal coincide cu cel calendaristic, exercițiul financiar se încheie la 31 decembrie, dată de la care se calculează termenul de 150 de zile pentru depunerea situațiilor financiare. Din analiza bazelor de date existente la nivelul ANAF, s-a constatat faptul că, pentru anul 2021, societățile nu au depus situațiile financiare anuale, motiv pentru care structurile de specialitate din cadrul instituției au sancționat societățile potrivit prevederilor Legii nr. 82/1991 a contabilității cu modificările și completările ulterioare.”

Statul nu își respectă propriile legi

Nedepunerea situațiilor financiare anuale de către cele trei șantiere navale stârnește suspiciuni, mai ales în cazul companiei Damen Shipyards Mangalia, în care statul român deține controlul, respectiv un pachet de acțiuni reprezentând 51% din capitalul social. Oare își putea imagina cineva că statul român, în calitate de acționar majoritar al acestui mare șantier naval, nu respectă propriile legi? Și-apoi, ce motiv

l-ar putea determina să se comporte astfel? Ar avea interesul, cumva, să ascundă de ochii lumii situația financiară a companiei? Sunt întrebări la care doar statul-patron ar putea să ne răspundă.



Fără secrete financiare


Poate vă întrebați, stimați cititori, de ce este important ca agenții economici să depună la Fisc situațiile financiare anuale, iar acesta să le publice pe site-ul său? Toată lumea știe că relațiile din mediul de afaceri au la bază principiul transparenței financiare și fiscale. Părțile care urmează să semneze un contract comercial au nevoie de informații despre situația financiară a viitorului partener. Oare, activitatea sa este profitabilă sau e producătoare de pierderi? Are datorii către alți agenți economici? Cât de mari? Are restanțe la bugetele statului? Se află într-o situație financiară ce ar putea pune în pericol relația contractuală aflată în pregătire?

Unii dintre agenții economici precauți nu semnează contractele înainte de a verifica datele din bilanțurile financiar-contabile anuale ale potențialilor parteneri de afaceri. De regulă, această operațiune se face cu discreție, pentru a nu aduce atingere amorului propriu al partenerului.

Trebuie să știți, stimați cititori, că informațiile privind situația financiară a agenților economici nu constituie un secret. Ele trebuie să fie la vedere, publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor. Legea contabilității nr. 82/1991 obligă agenții economici să depună, la structurile Agenției Naționale de Administrare Fiscală, situațiile financiare anuale în termen de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar. Nerespectarea acestei obligații constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 de lei la 3.000 de lei.

La rândul său, instituția fiscală are obligația să posteze situațiile financiare la vedere, pe site-ul său, pentru a fi la dispoziția celor interesați.

Evitarea rău-platnicilor

Acest sistem și-a demonstrat utilitatea mai ales în perioadele de recesiune. Îmi aduc aminte că, în timpul crizei economice din anii 2009 – 2013, o serie de agenți economici constănțeni mi-au declarat că n-ar semna în ruptul capului un contract de furnizare cu plata ulterioară (la 30 de zile sau mai multe), fără să studieze cu atenție situația financiară a solicitantului de pe site-ul Fiscului și să se încredințeze că este solvabil.

În cazul în care acesta înregistra an de an profit și nu avea datorii sau dacă acestea din urmă erau mai mici decât creanțele, contractul era acceptat. Altminteri, dacă solicitantul înregistra pierderi și datorii mai mari decât creanțele, nu se admitea furnizarea mărfurilor decât cu plata pe loc.
 

Agenții economici care n-au procedat astfel, care nu s-au documentat și n-au fost precauți au plătit tribut uriașului blocaj economic din acele timpuri, care a aruncat o mulțime de firme în brațele falimentului.

În zilele noastre, în condițiile crizei prețurilor energetice și ale produselor industriale, ale scumpirii creditelor bancare și scăderii consumului, agenții economici trebuie să rămână vigilenți în raporturile contractuale. Iată, datele Oficiului Național al Registrului Comerțului indică o creștere a numărului firmelor aflate în dificultate. În primele opt luni ale anului 2022, un număr de 4.282 de agenți economici au intrat în insolvență, cu 11,28% mai mulți decât în aceeași perioadă a anului precedent.



Informații de interes strategic


Publicarea situațiilor financiare ale agenților economici este necesară și din alt punct de vedere. O serie de entități, începând de la cele guvernamentale până la cele din domeniul cercetării științifice și al patronatelor, realizează pe baza lor studii economice și strategii de acțiune. La rândul lor, organizațiile non-guvernamentale, sindicatele și presa apelează la aceste informații de interes public.

În calitate de jurnalist, am făcut apel deseori la astfel de date. Pe baza lor am putut prezenta opiniei publice articole de analiză privind evoluția economică a unor sectoare economice de mare interes, precum: industria portuară și industria navală.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.9446 secunde