Breaking news Tunurile pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu. ”Au explodat indemnizaţiile conducerii!”

1345
3 min citire
Tunurile pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu. ”Au explodat indemnizaţiile conducerii!” - aeroport-1-1761575159.jpg
Pentru românul de rând, toamna lui 2025 este una a austerității. După tăierile de pensii, burse și sporuri din vară, în instituțiile și companiile de stat vor urma atât reduceri de personal, dar și de venituri, măsuri dure fără de care România nu va putea fi corectat deficitul bugetar. În tot acest timp, există numeroși angajați ai statului care încasează bine de tot!
Sunt multe și justificate frământări sociale la această oră în țara noastră. Reducerea cheltuielilor, creșterea veniturilor și plusul de eficiență sunt noțiunile cele mai vehiculate într-un context în care, de exemplu, în centrul atenției se află salariul minim pe economie. Sindicatele pun presiune pe guvernanți și amenință cu mișcări de stradă, însă liderii politici se opun unei astfel de măsuri care, în opinia lor, nu este sustenabilă și poate crea dezechilibre economice majore.
Dar, spre indignarea românului de rând, în tot acest timp în care se negociază măsurile dure ale austerității, sunt angajați ai statului care încasează sume consistente. Inclusiv premierul Ilie Bolojan, care pare a deveni tot mai izolat, tot mai singur în acest teribil ”război”, a sesizat acest aspect. El a dezvăluit că indemnizaţiile unor directori de companii din zona de transporturi au crescut anul acesta cu 40-50%, iar pe lista instituțiilor nominalizate se numără și aeroporturile Mihail Kogălniceanu Constanța şi Otopeni.
Bolojan susține că, dacă legea nu îi poate forţa pe conducători să îşi scadă acele indemnizaţii, ministerul ar trebui să pună presiune pe ei, pentru că ”îi sfidează pe oameni”.
”M-am uitat la indemnizaţiile unor directori de companii, de exemplu, din zona de transporturi, la Aeroportul Kogălniceanu, la Aeroportul Otopeni. Au explodat indemnizaţiile conducerii! Sunt nişte sume destul de robuste şi le-au crescut cu 40-50%. Preferă să stea la limită până nu le mai poţi bloca bugetele, nu-i interesează asta, în loc să revină la nişte valori de indemnizaţii decente. Şi dacă legea nu-i mai poate forţa, poate bunul simţ i-ar putea forţa sau ministerul să pună o presiune pe ei, pentru că efectiv îi sfidează pe oameni”, a afirmat Bolojan.
Totul în limita legii
Precizăm că veniturile lunare ale membrilor Consiliului de administrație sunt în jur de 20.000 de lei, iar Bogdan Ionuț Artagea a obținut anul trecut 523.320 lei din două contracte de mandat ca director general al Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța - 286.682 lei și 236.638 lei.
În replică, Artagea i-a reamintit premierului Bolojan că toate majorările s-au făcut cu respectarea prevederilor legale și că, din proprie inițiativă, atât directorii, cât și membrii Consiliului de administrație au renunțat la anumite procente.
”Când s-a făcut selecția pe Legea 109, s-au făcut și salariile aprobate de Ministerul Transporturilor, în luna noiembrie, conform legii. Atât indemnizația directorilor - general și economic, cât și a membrilor CA au primit girul AMEPIP (n.r. - Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice). Legea era valabilă și atunci, este valabilă și astăzi, iar valoarea indemnizațiilor este sub plafonul maximal care ar fi putut fi accesat.
Din proprie inițiativă, membrii Consiliului de administrație au renunțat la 20% din indemnizație, iar directorii, la 10%”, a declarat, pentru ziarul ”Cuget Liber”, directorul general al Aeroportului Internațional Constanța, Bogdan Ionuț Artagea. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0588 secunde