UE relansează cercetarea marină și maritimă

326
Comisia Europeană a adoptat "strategia comunitară privind cercetarea marină și maritimă". Scopul ei este realizarea integrării și cooperării dintre toți cei ce activează în acest domeniu. De la cercetarea științifică se așteaptă soluții pentru reconcilierea intereselor creșterii economice din industriile maritime cu cele ale prezervării ecosistemelor marine.
UE dorește ca, pe baza cunoașterii științifice și a inovațiilor tehnologice, activitățile de pe mare să atingă potențialul maxim, dar într-o manieră de respect deplin față de mediu.
Sectorul maritim are o importanță economică crucială pentru Uniunea Europeană. Pe mare, se derulează 90% din comerțul său exterior și 40% din cel intern. Cifra anuală de afaceri a industriei sale navale se ridică la 90 de miliarde de euro, iar cea a pescuitului și aquaculturii, la 20 de miliarde de euro. În regiunile maritime ale EU, activități precum transportul maritim, turismul, dezvoltarea costieră, pescuitul și aquacultura asigură circa 40% din produsul intern brut.
Toate aceste activități pot reprezenta o amenințare pentru mediul marin, dacă sunt făcute fără a-l înțelege și a-l respecta, fără a ține cont de rolul mărilor și oceanelor în asigurarea vieții și în schimbarea climei.
Strategia propune un număr de acțiuni concrete, referitoare la infrastructura cercetării științifice (observatoare oceanice și nave de cercetare specializate), încurajarea cercetării interdiscipliare, scheme de finanțare combinate, promovarea sinergiei dintre statele membre, regiuni și comunități de cercetători, accesul mai larg la infrastructura cercetării științifice.
Se propune realizarea unui parteneriat stabil între agenții economici, oamenii de știință, factorii de decizie din administrație și societatea civilă pentru a stabili prioritățile cercetării și a dezvolta cooperarea științifică. Comisia Europeană intenționează să joace rolul de catalizator al acestor eforturi și să sprijine implementarea programelor existente.
România ar trebui să acorde atenția maximă acestei strategii. Ecosistemele din Marea Neagră sunt amenințate de nivelul ridicat al poluării, de pescuitul irațional, iar plajele și malurile suferă de pe urma construcțiilor hidrotehnice nesăbuite, realizate contranaturii. Efectele sunt atât de grave, încât s-au întors împotriva oamenilor. Pescuitul este, de foarte mulți ani, grav afectat. O serie de construcții de pe litoral (case, hoteluri) sunt amenințate de eroziunea costieră. Stațiunile de pe pitoralul românesc sunt tot mai ocolite de turiștii străini din cauza calității apei mării.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6485 secunde